| |
|
| |
Spre mâinile tale prelungi
nu se va mai întinde
nici un anotimp.
Va fi o pagină goală
şi-atât,
ochii vor decupa mereu
acelaşi contur de întuneric.
Simţi
cât de rece e apa tăcerii?
Cât de aproape trec în astă seară
antilopele uitării
gheparzi ocolind.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-05-16 |
simt...si, odata, voi citi aici un poem despre tăcerea apei... când nicio propoziţie nu trebuie enunţată, nici propoziţia care enunţă asta, în acest sens poeţilor tăindu-se limba.
|
| anna -
2008-05-18 |
despre tacere ca si despre uitare, reinventam mereu motive unui cant ascuns intre secunde
ca intre umerii altei lumi...
mi-au placut mult: "antilopele uitarii" metafora de finete si sugestiva prin care vad pasul timpului calcind apasat si sigur printre pagini din pacate nescrise, la fel "apa rece a tacerii" cum ademeneste turme de ganduri si ocoleste gheparzii care pandesc din umbra cararea ingusta dintre anotimpuri....
|
| cailean -
2008-05-19 |
Antilopele astea dau târcoale demult. Începusem să mă întreb dacă numai mie îmi sună. Mulţumesc, Anna.
|
| moi -
2008-06-07 |
poezia asta a ta e ca un decupaj perfect, senzual, rosu arzator. mi-a placut mult.
|
| cailean -
2008-06-16 |
Oana, mulţumesc de reflex. "In that very day".
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com