| |
|
| |
o grămadă de sīrme afumate
un cocoloş de ceară
strivit din nevoia pură de a strivi
amprenta unui călcīi de cizmă
sau poate o muşcătură obtuză de fiară
pe trupul siluit de lumīnare uitată
īn ploaia de care se dezbracă cerul
īncet ca de o pelerină cenuşie sfīşiată
braţe oarbe nesăţioase
copaci īnfierbīntaţi
īn aşteptarea chinuitoare aburindă a verii
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| niculescu -
2008-05-12 |
"braţe oarbe nesăţioase" - destul de reusita imaginea, probabil, sustine intregul poem
cu respect
Ion Nimerencu
|
| hialin -
2008-05-13 |
Primul vers mi se pare in plus. Doar aduce un element in decor, total amorf, pare lipsit de insemnatate, logica... As cauta un substitut pentru "cocolos" deoarce cred ca prin sine cuvantul "cocolos" creaza un efect sonor nedorit. Mai mult, cred ca se poate gasi ceva mai... poetic. E aruncat in fata, fortat... Apoi "brate oarbe nesatioase" as renunta la "nesatioase" pentru ca este un superlativ stilistic care creaza un efect de neconcordanta intre superlative stilistice. Adica bratele oarbe... suna bine, cand adaug nesatioase apare senzatia ca orbirea eset in starnsa legatura cu satietatea. Mi se pare ca este iesit din context.
Mi se pare foarte sugestiv versul trei prin ideea lui si imi place constructia din :
"īn ploaia de care se dezbracă cerul
īncet ca de o pelerină cenuşie sfīşiată".
Ialin
|
| Younger Sister -
2008-05-14 |
Poem de stare tremurat īntre īnalţare şi umbră, īn lumina acestei lumīnări cu bătaia acum aproape de stingere acum gata să izbucnească din nou, precum fărīma de viaţă din inima aflată īn aşteptarea acelui ceva menit viaţa să o preamărească, aproape de Rilke, inedit totuşi prin forţa imaginii, prin străfulgerea nervului optic cu impresii fugare.
Cocoloşul de ceară, urmă fină de umor ardelenesc, ca şi cum poetul ar vrea să se apropie de cititor, spunīndu-i (LA URECHE) la urma urmelor un boţ de ceară sīntem toţi.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2007 - Hermeneia.com