| |
|
| |
adevărurile se pot rosti simplu prietene
aşa cum ai da bună ziua vânzătorului de ziare din colţ
însă nici ziare nu mai cumperi de-o vreme
îţi sunt destule visurile în care
niciodată nu te ciocneşti de ceilalţi
când zbori
trebuie doar să înveţi alchimia culorilor
de pildă
că albul şi negrul
s-au topit în aceeaşi medalie pe care cu simplitate o porţi
bine ascunsă de oasele pieptului
că din seminţele întâmplării pot creşte lujeri de cremene
înşurubându-ţi-se-n lacătul zilelor
şi până la urmă înţelegi că oamenii se vor împărţi
totdeauna
cum pâinea la masa săracului
niciodată de-ajuns pentru toate singurătăţile
avalanşele nu te pot ţine departe de primăveri
dacă frigul ajunge la tine cum o scrisoare de dragoste
primită pe un câmp de luptă unde nu există eroi
doar nopţi lungi îngropate
sub crucea speranţelor lor
şi atât
niciun tăiş nu te poate desprinde de tine
până la urmă suntem cu toţii mici păpădii
pe care moartea le sulfă
cu tandreţe
spre cer
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-05-08 |
am citit incantat, in sensul ca poemul are un ritm bun. mi a placut "niciun tăiş nu te poate desprinde de tine"
|
| Sapphire -
2008-05-09 |
Adriana, mi-a plăcut cu deosebire ultima strofă, am impresia că ai reuşit acolo o sinteză de o simplitate care nu te poate lăsa indiferent. Foarte bine dozat fiecare cuvânt, iar imaginea cu care se încheie poezia este... perfectă, aproape cinematografică.
Primele două strofe nu au, părerea mea, aceeaşi forţă.
|
| Sancho Panza -
2008-05-11 |
Bianca, Dorin - multumesc pentru impresii.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com