| |
|
| |
prietenul meu imaginar se plimba într-o zi cu mâinile la spate pe zebră.
văzându-l, m-am luat după dânsul, m-am urcat pe zebră şi-am început să merg încolo şi-ncoace ca el
atunci, imaginarul meu prieten a coborât şi-a început să meargă cu capul în jos, pe sub zebră
făcea un pas larg jos, făceam şi eu unul sus
se oprea el, eu asemeni
privea el în burta zebrei, eu asemeni
dar nu mai dădeam unul de altul deşi
el a mai coborât o zebră
şi-ncă una
în burta acelei zebre cu ochi lăcrimoşi şi reci, de duzină
eu îl aşteptam să revină
ş-am început repede să o iau înaintea lui
alergam dintr-o parte într-alta şi priveam apoi în jos
auzeam nişte sunete, nişte vociferări, căzături şi dumnezei de mămic şi tătic
lipeam urechea, dădeam cu dosul palmei părul lipit de frunte, sudoarea, soarele cu mirosul lui de uzină,
ciocăneam, săpam cu degetele
apoi săream cu picioarele în acel loc
nimic
luam ce ajungea până la mine ca adevarata prezenţă a lui,
la fel şi acum şi-n vecii vecilor deşi
prietenul meu mi-a spus într-o zi, stând amândoi pe spate cu nasul în cer şi trăgând pe nări un norişor dungat:
vezi tu, dragul meu prieten imaginar, ce mişto a pus laba leoaica aia pe celălalt capăt?!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| bobadil -
2008-05-02 |
Poemul beneficiaza de o constructie estetica, insa din pacate are cateva accente care sunt prozaice.
Nu cred ca un poem ca acesta ar trebui inceput cu o asemenea indicatie regizorala seaca "prietenul meu imaginar se plimba..." pentru ca apoi, mai jos, sa revii cu "imaginarul meu prieten", de parca cititorul n-ar fi priceput de prima oara.
Las deoparte cele cateva stangacii telenovelistice de tipul "ochi lacrimosi si reci, de duzina" si revin la mesaj... mi-a placut, dar trebuie rescris degraba, dansul, adica mesajul.
"alergam, priveam, auzeam, lipeam, ciocaneam, dadeam cu dosul palmei, sapam cu degetele, saream cu picioarele" - ????
Andu
|
| francisc -
2008-05-03 |
andu, ai dreptate cand vorbesti de constructia textului. poate e si motivul pt care textul nu a fascinat ca celelalte. l am scris in spiritul optzecist, dupa cum remarcase cineva, undeva, candva...cu intentia de a simplifica discursul si de a oferi o poveste accesibila.
prima mentiune care o faci se explica deci prin tehnica. a doua, epitetul cu pricina e o autoironie a autorului acestui text. la fel si cu celelalte
cealalta, privind abundenta de verbe, ma voi gandi. desi sugereaza insistenta, aproape panica, poate deranja un cititor/creator.
multumesc
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com