| |
|
| |
cu virginala pufului paloare
aşteaptă păpădiile-n fâneţe
iar vântul le dezbracă de culoare
din fugă dăruindu-le bineţe
e felul lui la dans să le invite
purtându-le vrăjite înspre zare
în ritmuri repezi parcă aiurite
umplându-le de saţ şi de ardoare
nu se sfiesc veşmântul să şi-l poarte
în lumea largă într-un gest firesc
e felul lor în drumul către moarte
să-i spună adierii „te iubesc”
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-04-27 |
citind textul, la final, mi a venit sa soptesc "si eu te iubesc". insa m am abtinut. dar,
daca toparceanu ar trai, cred ca te ar felicita pt prima strofa.
apoi, mut, ar disparea, in zare, asa cum fac si eu...
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com