Adriana Barceanu -- me, myself & shadow -- poezie

me, myself & shadow

mă văd printre voi n-aş zice că nu mă confund doar că scârţâi atunci când mă folosesc neunsă bolborosesc la nervi mă bâlbâi când gândesc să-ţi povestesc despre cât sunt de fericită n-ai să înţelegi de ce nu mai pot ca înainte de ce nu mă zbat nu tresar nu forţez cum toate îşi reiau firescul vorbesc iubitul meu despre mine nu umbra nu poza nu scrisul ci eu goală de tot ca şi când s-ar mai naşte o dată mama mea tatăl meu şi eu
peste astea şi tu ai o parte în care rămâi neatins şi mă acoperi de teamă să nu trec fără rost să nu mă sting înainte îţi spun fericită că pleci eu rămân
faptele nu mai lasă dâre de fum vorbele nu crestează în mine nicio-ndoială nu mai apasă nimic nu e decât o călătorie iubitul meu aşa cum drumul spre bucureşti se termină la kilometrul zero sau cum întodeauna ajungi la mine nu e mai mult decât o călătorie înspre duminica în care ne-am răspuns cel mai uşor de fapt nu interesează pe nimeni unde ne ascundem de fapt nu te-ar interesa nici pe tine de câte ori nu ţi-am spus adevărul nu-ţi mai povestesc despre ţara-n care ninge despre tristeţea în care mă scufundam la fiecare lună plină când mă vedeam tot mai departe tot mai nimeni
aici undeva e un pickup care merge spirală pe acelaşi disc vechi îl aud e o voce cu care vorbeam când eram copil uneori îmi spunea poveşti alteori îmi ascundea coşmaruri din care încă mă mai trezesc
şi tu încă te ascunzi în cele o mie de feţe în cele o mie de vieţi prin care tot trec repetând un sfârşit pentru că divizăm dragul meu divizăm până nu ne rămâne nimic din oameni facem din ei celule moarte şi poate merge tot mai departe poate să treacă dincolo de noi pe o altă variantă a vieţilor noastre şi cu toate astea rămân rămân până mi se vor lipi tălpile până mi se vor lipi mâinile în îmbrăţişări rămân până mă voi naşte iar eu mama mea tatăl meu