pal emilian -- coma white -- poezie

noaptea se tolăneşte ca un cîine de pază la o casă de lux.
copacii fornăie se strîng unii într-alţii ca mieii în staul.
plouă deschid gura şi gura se umple de apă.
dar nu mă înec.
dumnezeu mă trage de păr mă ţine în viaţă.
eu îl înjur îi spun lasă-mă să mă duc la ei mei.

speli vase sprijinită în coate eu rîd.
nimic nu prevesteşte ura şi ochii scoşi din orbite.
tricoul roşu picioarele goale citim amîndoi don quijote.
mîna se strecoară uşor între coapse.
te strîngi ca un cărăbuş înspre dimineaţă.
ca un pui de broască ţestoasă te strîngi.

iertarea nu vine cînd eşti la pămînt.
iertarea are nevoie de martori care să spună
priviţi acesta nu va mai cere nimic.

*

stau beat între coastele trenului.
legată în chingi memoria respinge uitarea.
legată de sfori memoria mea ca un zmeu se ridică prosteşte peste grilaje şi blocuri.

ştiu totul.
singurătatea şi cîinele tău.
cîinele tău pe care îl îmbrăcai şi-l ţineai închis în casă spunîndu-ţi că l-ai trimis la şcoală.
puiul de găină crescut în apartament şi creşterea lui strivită în uşa de la balcon.
unchiul tău mort şi al treilea tată.
vînzarea apartamentului mutatul la ţară.
telefonul la ore fixe al mamei pe careo alintai fac bine pisic.
bărbaţii care te invită acasă mergi beată pe stradă te aşezi pe o bancă.
singurătatea. cîinele tău.

pe scaun rilke în braţele tale caietul de rusă.
mîna coboară pe şira spinării şi tu te deschizi.
mîna coboară pe şira spinării şi tu îmi spui te vreau în mine.
în stînga vinul în dreapta minciuna.
deasupra cerul ca o limbă tăiată.

*

bărbatul urlă şi pleacă.
bărbatul îşi strînge bruma de haine şi pleacă.

ca o paiaţă cîrpită memoria mea alungă uitarea.
prinsă-n beton memoria mea cerşeşte ceva de-ale gurii
nu mult
cît să-şi ducă o zi în ziua de mîine.

la ce-au folosit toate astea.
hard-rock caffe-ul unde nu ne-am permis nici măcar un suc.
igrasia din căminul facultăţii de drept.
şi nopţile dumnezeule nopţile
cu mîinile tale mîngîind prima oară sexul unui bărbat
limba ta coborînd păe sfîrcuri pe stern pe buric.
apoi coapsele tale ca nişte pui de pasăre curcubeu speriaţi
mîna mea înfiptă în păr şi peretele de care-ţi lipeai spatele
să-ţi stingi fierbinţeala.

nimic n-am n-am uitat şi carnea
de-abia acum mi se umfă.

*

noaptea se fixează de trup ca o maşină de tocat carne.
cu urlete lungi şi bolţuri de metal se fixează de creier.
trăiesc prăbuşirea ca un avion cu botul
înfipt în pămînt.

iertarea nu vine din rilke ori din caietul de rusă.
iertarea nu vine pe gură.
iertarea are nevoie de catetere şi de o venă cît mai vizibilă.