| |
|
| |
zâmbetul tău a umplut cerul de fluturi
zilei i-ai împrumutat răsăritul
golul dintre coaste zboară cu un veac înainte
se prinde singur în laţul ce strânge
coboară vorba ta pe drum de lumină
îmi taie jumătate de limbă
tac mă întind peste umbra lunii
fluturii urcă pe scara de sânge
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| hialin -
2008-04-22 |
Mi se pare incoerent si am impresia ca unele idei sunt puse doar de dragul de a epata. De exemplu "golul dintre coaste zboara cu un veac inainte". Ideile nu se leaga de parca le-ar lipsi cativa timpi. Coboara vorba, taie limba, ma intind peste umbra, fluturii urca...
Am citit texte mult mai bune ca acesta la dumneavoastra. Cred ca ar trebui sa mai lucrati pe el.
Ialin
|
| anna -
2008-04-22 |
multumesc de comentariul ialin, imi pare rau ca vezi doar “incoerenta”, m-as fi bucurat sa vezi
"lumina" prin fluturi, sau " trairea" ce o ia inaintea timpului, prin " golul acela dintre coaste" pe care totusi nu l-am pus intamplator acolo ...
sunt multe verbe e adevarat, voiam un poem scurt de actiune, “cuvântul coboară, fluturii urcă, golul din coaste zboară” e acolo o cruce a unui dialog ce împrumută răsărituri ...
de lucrat nu cred c-o sa-l mai lucrez as strica revelatia din preajma cuvintelor atunci cand un zambet s-a adaugat unui rasarit, pana la urma fluturii acestia mi-au colorat putin veacul
de singuratate crescut intre coaste :)
ma bucur de trecerea ta !
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com