| |
|
| |
m-ai luat de mīnă și mi-ai spus
hai să numim lucrurile
din ziua furată
ție a șaptea mereu
legănīndu-te m-ai īntrebat
ce nume vei da cīmpului acestuia
pe care calci tīrīndu-ți armele
ca pe niște umbre descărnate
cīnd vei afla că aici
niciodată nu a fost o bătălie adevărată
cum īți vei numi rănile
cīnd vei afla că niciodată īn ele
nu au fost săbii
cum vei numi crucea
īn care n-a pătruns niciodată un cui
cīnd te dor atīt de adīnc găurile din palme
cum vei numi timpul
uscat īn cerul gurii
sau īn coșul pustiu al pieptului
cīnd īți voi spune că niciodată
nu a existat decīt īn irosirea inimii tale
cum te vei numi tu
cīnd nu ai fost decīt o reflexie
īn roua acelei zile furate
și-atīt
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| bobadil -
2008-04-22 |
Un poem care ar putea sa traiasca (mai ales in prima sa parte) daca nu ar fi sufocat de atata "ingrosare"(mai ales in a doua sa parte), de parca autorul nu s-a simtit prea sigur pe cuvintele sale si a simtit nevoia sa le "ingroase":
"vei afla ca niciodata... n-a patruns niciodata... iti voi spune ca niciodata nu a existat decat in irosirea... nu ai fost decat o reflexie... si-atat"
Zi si tu Virgile, pe bune, sa-ti dau o penita?
Andu
|
| Profetul -
2008-04-22 |
no, for goodness sake. si chiar daca dai vreodata penite, da-le textelor nu oamenilor. eu vreau sa-mi cumpar un stilou
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com