| |
|
| |
Eu am cules, când se sfârşise Cina,
Şi firmitura de cuvânt rămasă
În talgerele rugii Lui, pe masă,
Ca să-mi astâmpăr negura şi vina;
Eu L-am pierdut cu pâra mincinoasă
Şi cu ocări am presărat colina;
Eu L-am scuipat când a-nceput lumina
Prin carnea frunţii în suvoi să-I iasă;
Eu i-am tăiat pe Ioan şi pe cuminţii
Copii, sub stăpânirea lui Irod;
Eu L-am străpuns cu lancea şi cu dinţii;
Eu am strigat „Barabas!” din norod;
Dar astăzi număr ostenit arginţii
Şi-mi fac la gât, cu funia, un nod.
13 IV 2008
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| pârâu -
2008-04-14 |
nu-i de ajuns să te căieşti pentru păcatele mereu prezente ale trecutei lumi ...
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com