| |
|
| |
Am rămas la marginea prăpăstiei
ascult în căşti Branford Marsalis
elysium
imn de rămas bun
volumul pus la maxim
ca să audă şi vulturii
ca să înţeleagă şi vânătorii de foci
amurgul zilelor fără filozofie
cuantele răsturnate cu picioarele în sus
Aristo gonit din cufărul geometric
stau pe o grămada de întâmplări
deterministe toate
ca un glonte ce îmi trece prin plămâni
aerul
azotul
fumul de ţigară
bătrânul cu bască şi baston
bomba atomică
euthanasie
egolatrie
rochia ta pe covor
vânt surd.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
Profetul -
2008-04-10  |
da dom'le, asa da. nici nu trebuie sa te pricepi la poezie, (oare exista stiinta asta a poeziei?..) ca sa simti gustul sarat al prafului rascolit de vint. Sa stai sus pe capota unui Plymouth 55 si sa privesti un Sion pamintesc peste marile canioane ale despartirii. Uneori ma intreb cum mai ai timp sa te gindesti la numele filozofilor cind volumul tacerii este pus la maxim
|
|
|
| Regulament | © 2002-2007 - Hermeneia.com