| |
|
| |
Femeie, iată vina ta:
Te găsesc vinovată că ai vise frumoase
Şi te condamn la muncă şi suferinţă pe viaţă
pentru păcatul de a le avea.
Şi s-a facut tumult mare
Şi zarvă printre visele ce-alergau despletite
Cu vălurile aripi. Moarte
Uitând să mai zboare.
Vremile ţi-au trecut.
Din jale s-a întrupat visul cel mare
Semănându-şi trăirile
Şi speranţele.
Mamă, uită-te la mine
Mi-s crengile scrumite, neroditoare.
De ce nu înfloresc visele,
Pe braţul ce doare?
Abia când vei creşte,
Vei înţelege copile că-n slove prezise
Sortit ai fost să devii
Judecător de vise,
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com