| |
|
| |
strīng gunoaiele ultimei năpīrliri
mă īmpiedec de mīini de genunchi
mă rog mă gīndesc aiurea la dumnezeu
mă īntreb cīt de complicat este să simți ceva
pentru oamenii mici pentru fărīmiturile universului
să le ții minte numele
la toți
să fii mereu ispitit de aceeași īntrebare care
apoi brusc gīndul īmi zboară la altceva la ceva străin
dar īn jur totul este la fel
privesc lafel-ul
binele poate fi un fel de prostie confortabilă īmi zic
lucrurile privesc īnapoi la mine fără să știe
dacă sīnt dumnezeul lor
sau o altă arhitectură a existenței
refuz să mai gīndesc refuz să mai fiu un mim
refuz să mai pun īntrebări
īntre timp a trecut timpul pe sub mine
ușor ca un freamăt subteran
menit să nu deranjeze
marele timid
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-03-31 |
banuiesc ca textul deschide un ciclu, altfel as spune ca prefer ca titlu subtitlul ales. ma intreb de ce ati preferat pe "impiedec" si nu "impiedic". apoi ma gandesc ca e fortata expresia "intre timp a trecut timpul" ca si definitia binelui, desi prezinta interes, pt ca cel putin pe mine m a trimis cu gandul la cartea lui Andre Glucksmann, Discursul urii. insa, as fi vrut sa gasesc mai multa...pasiune in ac prima obsesie.
|
| Profetul -
2008-03-31 |
sa stii ca ma mai gindesc la ideea cu titlul si subtitlul. stii cum se spune, poezia si poetii au o logica a lor pe care de cele mai multe ori nu o intelegi pentru ca e numai a lor.
la capitolul pasiune primavara asta e mai degraba o continua astenie pentru mine
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com