Macovei Costel -- Urmă pe nisip -- poezie

Sancho Panza - 2008-03-28

Textul e suferind. Atat in privinta redactarii cat si a prozodiei...ca sa nu mai vorbesc de tropii folositi, de repetitie ori de exprimarile tautologice.
"Mă-ntorc la locul crimei. Val,
Cu fluxul amintirilor pe mâini.
Legat, ofrandă pe altar săpat în mal
Mă dau. Asemeni vechilor păgâni. "

In strofa asta formula prozodica este de 9-10-12-10.
Cu putina atentie, putea fi formulata asa (doar o idee care sa imbunatateasca forma):
Ma-ntorc la locul crimei, val cu val,
la ceas de flux, cu amintiri in maini,
jertfa pe un altar sapat in mal
ma dau, asemeni vechilor pagani
Mentionez ca metafora valului care are amintiri in maini dar in acelasi timp este legat mi se pare binisor fortata. Ideea e ambigua, dar zicem "fie!"

"Visam să construiesc ceva durabil
Castele construiam muşcând la temelie,
Reflux. Mă retrăgeam câni lamentabil,
Mă regăseam, vânzându-mă pe mine mie."

Avem o repetitie deranjanta ca un cui in pantof (sa construiesc, construiam) si un typo in versul 3 (câni). Dupa acel "câni "(ce ar trebui sa fie, probabil, "când"), ar fi utila o virgula, ca si dupa "pe mine". Prozodia e ok...dar ce folos? Ma intreb cum o fi posibil sa construiesti (sa inalti) muscand temelia...

"Privesc în urmă. Pe nisipu-ţi umed
Doar urma spuma lacrimilor ce au fost
Bogat prin joaca nebuniilor indemnuri,
Dar a-ţi impune cu de-a sila n-are rost."

Nu vad rostul pronumelui reflexiv din primul vers, din moment ce autorul este, el insusi, valul...As fi folosit forma articulata a substantivului, "nisipul".
Doar urma spuma lacrimilor ce au fost
Ceva este in plus aici. Sau im minus. "urma spuma lacrimilor"? Ori urma prisoseste, ori spuma, ori spuma aceea trebuia sa fie "spumei". Imaginea ar fi fost incarcata si nefericita (urma spumei lacrimilor), dar incerc sa inteleg ce anume ai intentionat sa scrii.
Bogat prin joaca nebuniilor indemnuri,
...aici, deja am renuntat sa mai inteleg. Dar totusi, cu ultimele forte, ma incapatanez!...Or fi "nebune indemnuri"? or fi "nebunele indemnuri"? or fi "nebuniile indemnurilor"? imi ramane sa intreb publicul ori sa sun un prieten!
Indraznesc sa numar silabele strofei acesteia, asa cum este alcatuita acum, cu ambiguitatile sale. Ce avem? 11-10-13-12.

si finalul, incununand opera:
"Dar a-ţi impune cu de-a sila n-are rost."
!!!
un asa splendid pleonasm n-am mai citit de ceva vreme, recunosc.

Concluzii?
Te las pe tine...
Si pe altii.

Sancho Panza - 2008-03-28

Habar n-am cum a aparut semnul acela de telefon acolo...dar e perfect: acum pot suna un prieten!

Cosmacpan - 2008-03-28

Ai dreptate Sancho
"Textul e suferind" asemeni peniţei ce zgârie hârtia şi cârpeala nu face decât să lărgească rana. Se pare că am greşit poteca dar mă bucur că nu e totul pierdut, mă bucur să pot găsi un umăr, un punt de sprijin.

bobadil - 2008-03-28

Adriana, citesc si uite ca apreciez efortul tau (demn, desigur de o cauza mai buna) de a scrie asa com la acest poem care ar zgaltai pana si recycle-bin-ul. Te astept, daca ai chef, la un duel pe floarea de gladis, daca tot esti editoare sau ce-oi fi tu.
Andu