Mihuţ Dan -- prunci se vor mai naşte -- poezie

alma - 2006-03-25

Se mizează prea mult pe "beţia", "bete" şi imaginile devin pleonastice, par a deranja în repetiţia lor.
Începutul bun, prin versurile:
"lucrurile gândesc că niciodată
nu le-a cuprins beţia de a trece
unele prin altele"
Apoi mă aşteptam la mai multă introspecţie. Şi care e ideea poemului?

Profetul - 2006-03-25

mie mi s-a parut interesanta aceasta aparent inutila contemplare filosofica (este oare un pleonasm sa spun asa?), cu aluzii mitologico-erotice
interesant e si faptul ca apollo bea iar lucrurile se imbata, dyonisos se face ca gindeste iar menadele ramin grele. interesant

apeiron - 2006-03-25

eu un amestec de clasic şi o uşoară intenţie de modern aici, - şi ca ritmică, şi ca scriitură - care nu reuşeşte să se decanteze, să separe apele. iată:
„apollo căţărat pe pintenul
roşu al ideilor”, - două versuri promiţătoare, dar nefericit împerecheate cu:
“bea îndelung din anasonul
de dincolo de creasta cerului”, care nu de păşeşete cu mult nivelul de retorică de iz clasic, chiar dacă efortul de modernizare se simte în tipul de sintaxă poetică folosit. nu aş întreba de ce, musai, “anasonul” trebuie să fie situat “dincolo de creasta cerului”, întrucât, de multe ori, forţa de sugestie pură a cuvintelor, rezonanţa lor noţională, explică suficient privirii întrebătoare. însă, aici, ceva nu se leagă, nu convinge; ceva rămâne las nivel de îmbinare întâmplătoare de cuvinte. astfel încât, nici apelul la retorica pură nu lămureşte îndeajuns lucrurile.
ar mai fi de remarcat unele lucruri şi în ultima strofă, unde:
“cântec bizar menadele
rămase grele în nebunescul dans
rotunjesc sfera firavă
a pântecului”, deşi iarăşi am o reţinere faţă de “rotunjirea sferei firave”, care iarăşi modernizează neinspirat un început cu tentă uşor clasicistă. dacă ar fi fost spus:
“cântec bizar (bacantele)
rămase grele în nebunescul dans”, m-aş fi dus subit cu gândul la un Euripide, poate, din care aş cita ceva foarte apropiat:
“ .. cu iederă fruntea gătindu-şi
şi-n mână cu tirsul năvalnic
sărbătorind pe Bachus”

încă nu-mi e foarte clar dacă autorul face intenţionat aceste exerciţiu de mezalianţă nereuşită sau conturarea stilului, de care mai vorbea cineva, are suişuri şi coborâşuri specifice căutărilor începutului de drum.

hecatonhir - 2006-03-26

răspunsuri:

alma - nu cred că miza e prea mare dacă ţinem cont de atributele orfice ale cântului la care se apelează în debutul strofei. plus că "împreunarea" lucrurilor cu clipele nu poate trece decât ca un exerciţiu dionisiac prin excelenţă, dar care, vom vedea, se încearcă a fi inversat. îmi pare rău pentru lipsa de introspecţie, dar nici nu era de dorit în context. ideea?! vom vedea.

profetul - prin surprinderea poziţiilor opuse, răsturnate oarecum, dar complementare, ale celor doi zei, desigur, se ajunge la sensul interior al ''odei''. doar raportul de cauzalitate este un pic modificat.

apeiron - chiar nu am vrut a depăşi retorica antică, doar l-am lăsat un pic pe uneori absconsul pindar să ''vorbească''. obseravaţia cu privire la ''nereuşita mezalianţei'' e o părere de care voi ţine cont, totuşi, cer voia exerciţiului. mulţumesc pentru ascuţimea privirii.

modesta încercare de aplecare spre odă (în spatele căreia se poate insinua o diatribă) are în vedere, cum am pomenit mai devreme, o răsturnare de roluri (produsă de o repotenţare orfică) între doi poli ai culturii antice, polul dionisiac şi cel apolinic. aceşti poli pot fi priviţi atât prin prisma culturii greceşti, cât şi prin intermediul ideilor lui nietzsche. apollo, gândirea solară, recurge la o metodă dionisiaca de contemplare (bea anason), in timp ce teluricul dyonisos într-un cer răsturnat (oglinda lacului) încearcă o altfel de abordare (prin idee). doar un schimb de roluri sau nu. menadele sunt grele, vor naşte, nu ştim în ce măsură o astfel de perspectivă ar produce o schimbare privind structura ontologică a celor ce vin, pruncii.

mulţumesc pentru trecere şi pentru atenţia acordată.