| |
|
| |
tu îmi citeşti sentimentele cu degetul în gură
mai întâi ochii, iar ei, ascultându-te ca un pui, se apleacă la picioarele tale şi le fixează în ţinte invizibile, de gladiş
atunci gura mea s-ar deschide pentru că, odată intrată prin ochi, aşa, întreagă, Duhul Sfânt se înfoaie, sub inima mea înghite câţiva bulbi de lumină
lumina, în desfacerea braţelor, înfloreşte deasupra mea într-o limbă
acolo unde tu pui degetul
acolo mi se deschid baierele sufletului
şi încep să-l înnod de al tău
dacă aşez palma deasupra capului meu, iar cealaltă la pieptul temător al Duhului Sfânt
ele întreabă locul de unde-ai plecat să-ţi faci un ceai, în toate limbile: mă iubeşti?
ele răspund
de la un capăt la altul al lumii
de la un capăt la altul al lumii
apoi, zvâcnind, adorm pe cuişoare de gladiş
iar în timp ce trupurile îşi văd de ale lor, visează locul, buzele lui care îngână aha, răsfoind sufletul pe o parte şi alta
noi, deasupra lor ne ridicăm, deasupra tuturor paturilor albe, înstelate, care trec fluturând prin faţa noastră
dând din picior, pe cosorul lunii, sorbim din ceai aruncându-ne ochii pe
sentimentele noi pescuite cu năvodul sufletului, acum numai bun de hamac, cu ochiurile mari, prin care, de-aşa, ne băgăm degetele de la picioare
asta se întâmplă pentru că tu ţii la mine cu dinţii, încerc eu s-o iau înainte cu cititul, peste genunchi, dezvelindu-i un os de gladiş, amar, sub rochia zaharisită de meteori
cum osul ei fulgeră toate oasele mele, eu intru în pământ de ruşine, dar ţin cu dinţii să-i spun în toate limbile
paşte fiinţa mea, vorbele mele, îngraşă-le tu, jupoaie-le
căci eu stau în faţa ta şi prin somn
întruna aştept
aştept uluit să-ţi scoţi degetul alb din gură
să se tulbure pielea ta, ochiul tău
şi să intru
aha, spune întruna securea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

bobadil -
2008-03-27  |
E un demers interesant aici, vad un fel de schimbare de atitudine, nu pot deocamdata sa spun daca imi place sau nu... dar mai citesc :-)
Semnalez insa acest text, daca ar fi si doar pentru degetul alb din gura. Gustos
Andu
P.S. Finalul este totusi perfectibil, am citit de cateva ori si tot mi se pare ca pica in frivol sau in banal sau in ceva ce nu pusca. Parerea mea
|
| bobadil -
2008-03-28 |
Dorine, acum recunoaste si tu ca cel putin deocamdata Hermeneia nu exceleaza la capitolul comentarii, nici la cantitate si nici (Doamne feri) la calitate. La texte sta ceva mai bine si asta datorita Regulamentului care, nu-i asa? nu scapa nimic din vedere si a moderatorilor care isi fac datoria cu asupra de masura.
Lasand gluma deoparte, pe mine ma mananca deseori buricele deshtelor sa comentez asa cum se cuvine un text ca lumea cum este acesta (nu vreau sa te laud mai mult, ca stiu ca o sa ti-o iei in cap :-) dar ma simt asa, cam stramtorat si renunt de cele mai multe ori pentru ca am vazut ce se intampla. In general pe Hermeneia nu se prea comenteaza sau se comenteaza in general textele slabe. Cele bune au cel mult parte de una sau doua pareri laconice (sunt si exceptii, dar ele, ca intotdeauna confirma regula). Si sa fiu bine inteles, nu aduc nici o acuza echipei site-ului, este un fenomen care probabil are o explicatie mai adanca pe undeva.
Asa ca ma voi rezuma la penita acordata acestui text, lasand comentariile mai elaborate pentru altadata (desi poate ca acest text merita o dezbatere extinsa). Ce am invatat aici, pe Hermeneia, dupa vreo trei suspendari dintre care ultima definitiva :-) este ca lucrurile se imbunatatesc pana la urma, insa dureaza mult mai mult decat in mod normal (sau cum ne-am astepta noi, membrii de rand). E cam ca la rudele din Ardealul meu drag si care traiesc toti peste suta de ani... ho ca doar nu vin turcii!
Andu
|
| Sapphire -
2008-03-28 |
Dragul meu Bobadil, poate a treia oară va fi cu noroc, să te lăsăm să încerci au ba? Ia vezi, reuşeşti să ne spui şi nouă de ce merită poezia lui Dorin o steluţă. Că mai toate poeziile lui merită, o ştim, dar eu nu m-am apucat încă să scriu eseul. Dar fii tu mai dăştept şi explică-ne. Altfel, am să cred că doar te lauzi. În altă ordine de idei, dacă ar fi pe hermeneia vreun premiu pentru mişto-uri, probabil că l-ai lua. Deocamdată, nu avem decât avertizări, una şi pentru tine. Dacă nu te plictiseşte, citeşte şi regulamentul, nu numai comentariile noastre. Nu-i bai dacă nu vrei să-l citeşti, l-am citit noi şi pentru tine.
|
| francisc -
2008-03-28 |
Bobadil, recunosc faptul ca am ramas surprins vazand comul si penita de la tine. Iti multumesc.
Insa, uitandu ma pe argumentarea ta m am gandit ca un astfel de com general ar putea fi postat sub aproape orice text de acest tip. Si tot asa, nedumerit am fost si in privinta finalului...te referi la ultimul vers? pentru ca eu cred ca el suporta diverse interpretari. cum zicea cineva - e un fel de ocultare semantica, controlata.
E bine ce spui insa in privinta faptului ca ar trebui comentarii elaborate sub textele care ne plac. Insa, nu i asa ca textul reusit este el insusi rasplata si -de ce nu?- cinstea cui l a scris? care te da pe spate si pe tine, vorba cuiva.
Cum bine stii si faptul ca nu fug cand e vorba de ironii venite de la tine. Dimpotriva. Fireste, totul in litera si spiritul regulamentului.
Si, patetic sau nu, sa stii ca cel mai de rand om eu sunt. pariu
de asemeni, multumesc sapphire
|
| bobadil -
2008-03-28 |
Sunt multe motivele (mele, desigur) care indreptatesc o penita (nu o steluta, Bianca :-) pentru acest poem. Insa a le scrie aici este o provocare care nu reuseste sa ma motiveze indeajuns, din motivele expuse mai sus, in primul meu comentariu. Daca insa cineva (tu sau altcineva din echipa) considera ca am abuzat, atunci asta e... sa fiu pedepsit cum se cuvine!
Andu
P.S. Dorine, tu ma omori cu interpretarile tale si cu Heidegger si cu berea si cu ciorba de fasole si cu ciolanul pe varza. Uneori esti asa de copil de ma cutremur si zau ca-mi place. Te vad atunci ca pe un enaquis cu ceva mai multe tuleie.
|
| francisc -
2008-03-29 |
bobadil, de ce tii neaparat sa fii raau? daca vrei comuri de arta, calca pe inima ta, fii tu primul, impresioneaza ma tu, mananca-ma, jupoaie ma etc. daca nu, nu.
doar stii ca dragostea noastra îi eternală...
ps: n am auzit in viata mea de enaquis
|
| Sapphire -
2008-03-29 |
Bobadil, dacă e musai, cu plăcere. Consiliul Hermeneia a hotărât suspendarea contului tău pentru o săptămână, pentru încălcarea repetată a regulamentului, şi cred că ştii mai bine la ce ne referim acum. Pauză de respiraţie.
Dorin, îmi pare rău de discuţiile acestea sub poezia ta, din păcate, nu poate motiva altcineva peniţa acordată de către Bobadil, şi nu ştiu în ce măsură ţi-a făcut vreun serviciu sau deserviciu prin gestul său.
|
| francisc -
2008-03-30 |
daca a vrut sa faca bine, eu ii multumesc. daca nu, la fel.
data viitoare, sper sa faca binele in limita regulamentului si a bunului simt care ne caracterizeaza pe fiecare
|

|
|
|