| |
|
| |
astăzi descântecul meu
o să adoarmă toţi zeii
într-un ghem de şerpească lumină
tu stăpâneşte-le pământurile
în care-au ascuns fericirea
bucură-te de nemurire
ca de cea mai vie dintre amiezi
dansează cu mine nembutsu odori
îmbrăţişează-mă ca pe-un străin
rătăcit într-o noapte de iarnă
îmblânzeşte-mi ochii
pierduţi în culorile păunului
priveşte
acum pot să alunec pe râu
bărcuţă roşie
mestecată de scoici
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-03-26 |
am citit de 3 ori si mi a placut dansul. acesta e si una din credinta mea, ca mereu in poezie cantecul, bucuria, sarbatoarea sunt posibile indiferent ce si cum.
o singura obiectie: ma gandesc ca termenul iarna nu satisface criteriul coerentei a la k lehrer.
|
| vladimir -
2008-03-29 |
Ai dreptate cu iarna aceea insa nu am gasit altceva care sa sugereze raceala... vroiam sa exprim starea aceea de instrainare a omului care nu mai unde sa isi puna capul. Multam de feed-back Dorine. Lasa-ma de data aceasta sa inteleg adevarul nu prin corespondenta cu faptele ori prin recurs la principiile coerentei ci mai mult de o maniera utilitarista :)
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com