pal emilian -- alt+shift -- poezie

în mijlocul camerei hainele
schelete de pe care vulturii au ciugulit carnea
deschid uşa larg las aerul să intre
şi aerul mă izbeşte mă proiectează-n pereţi
ca un suv lovind cîini pe autostradă

fac dragoste tot mai lucid
nebunia în care smulgeam nasturi a dispărut
nebunia în care muşcam lobul urechii şi rămîneam cu el în gură
a dispărut
la spital doctorii m-au tratat cu valium şi marţipan
mi-a fost bine o vreme
sperma se lipeşte de trup
ca saliva de rîndunică

straniu şi dezolant acest loc în care mă aflu
ca o tigvă prin care orbecăi de unul singur
ies în oraş cu senzaţia mortului care crede
în viaţa de după
pe trotuar puzderie de femei
hecube ce-şi plîng hectorul atîrnat de un car

*

departe
atît de departe e graniţa firească a lumii
au îngheţat toate lacurile
o voce îmi sună în cap hai
curaj
marea traversare a început
trag zilele după mine ca pe o sanie
în care femeia mea aleutină
stă înfofolită în blănuri

cumplita senzaţie că sunt vînător de balene
aştept să mi se întîmple ceva
orice nu ştiu să dau nume
oricum să fie ceva mare

*

mă pregătesc de plecare
mama îmi spune să nu suflu o vorbă
despre ce se întîmplă în creier
coapsele tale le simt îngheţîndu-mă
nebunia a dispărut

şi aerul mă izbeşte mă proiectează-n pereţi
ca mirii din sat darîmînd porţile
în căutarea miresei

*

unde eşti tu
unde sunt eu
în mijlocul camerei hainele
ca nişte oameni fără suflare
fac dragoste tot mai lucid
muşc sfîrcurile ca pe o hostie
nu simt nimic

ca variola maimuţelor
oboseala s-a ghemuit în mine
şi îndoiala

metroul spindecă aerul stătut
în burta lui oameni de toate mărimile se îngrămădesc spre ieşiri
nu e nicio ieşire aici

*

mă pregătesc de plecare
în mijlocul camerei hainele
nebunia a dispărut

şi ochii închid şi ochii deschid