| |
|
| |
orice femeie ar trebui să poarte ceasul pe gleznă, la firul ierbii`-nrourat
aşa, orice bărbat s-ar uita ba chiar ar fi invitat: vă rog, sir, uitaţi-vă cu ochii dumneavoastră la ceas
puneţi mâna, urechea, sufletul
numai vedeţi piciorul acesta cald, ca de mânz, cum sună
şi-adună cerbii în sângele lui, bărbaţii în glumă-i sugrumă, c-un tremur de şnur, verde,-orbitor
sau dacă mai are călcăiul dulce-crăpat, de la dat cu piciorul, desigur, sir, în lună
fix în poponeaţa ei, mă iertaţi, sir, m-a pus să comunic
cu mâna stângă pe buric, cu una în buzunar şi cu cealaltă lungindu-se pe felinar
c-un fir de păpădie, amar, între buze
ca două buburuze
ca două microbuze
galbene,-verzi
valsând pe şosea, în amurgul de viorea
şi dacă amorul ar fi un ceas de război, de obuze, ba un ceas terorist, al unei bombe din plastic
plimbându-se alandala prin creierul nostru, elastic?
ţie, femeie, ah, femeie, cum îţi ticăie sânul!
iar mie, vai, îmi bubuie tâmpla, îmi crapă ochii când treci, supergrozav, pe retină
şi scuturi alean, în afară, un balon de săpun, ba un moft, o jivină
atunci trec la atac, sunt din nou un roman cu roşu canaf, în sandale
sunt dac, dârz, cu bustul uns cu miere şi lapte
o armată întreagă de romani şi de daci, sfâşiindu-se sub surâsul tău veşnic în care se coc evii şi sunetul cornului de bizon
sub care urlu, da, acum urlu, în lună, ca un lup, s-o sfâşii, cazon,
fâşii rotocoale din tine să-ntind pe artera pământului, s-o astup odată
cât ţine bătălia dintre sexe
cât se scutură de plâns un picior, o mână sleită
ah, my lady, mâna destinului ne urmărea peste vii, peste morţi
ah, femeie, ea călca pe urmele noastre, precis!
dar, isuse, iubirea nu e un ceas, un minut sau a fost odat`
e un bărbat
un bărbat
viu sau mort, dragostea mea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2008-03-24 |
textul mi se pare o amestecătură de idei în care găsesc destul de multă umplutură dar și crochiuri care probabil ar fi devenit (dacă ar fi fost dezvoltate) bune texte de sine stătătoare. pe alături mai apar și chestii kitsch sau unele „strigături” care am observat că mai scapă pe la unii care confundă poezia cu hora. părerea mea de doi lei grei.
|
| francisc -
2008-03-24 |
textul nu e asa: iata si argumentele mele:
la inceput, o conversie, o intoarcere a susului in jos si invers, un discurs in stil baroc, cu tenta cartaresciana, in care femeie e adulata, piscata etc.
strofa a doua ordoneaza discursul, oferind definitia iubirii, adica amorul ce e amorul daca nu ceva exploziv daca nu un terorist daca nu o bomba umana? adica un razboi personal, patriotic, universal, indefinit. zic eu.
finalul tinde spre o noua rasturnare, de data asta ideologica. iubirea nu mai e ceva etern, fin, bun si frumos. e grea, brutala, stabila, un barbat adica. viu, cand e, mort, cand nu e. simplu
nu cred ca tb sa teoretizez aici functia cliseului sau a kitsch ului in postmodernism si nu numai. sau despre ca si hora, tulai, doamne, e si ea cant si strigare. a ecoului, logic:P
de aceea, parerea mea e ca acest poem face toti banii.
|
| batori -
2008-03-24 |
Scriitura ta mă duce cu gândul la Interpretul grec al lui Max Davidson şi la alte scrieri de genul acesta.
Acel "Sir" folosit de doamnele de înaltă clasă pentru a nuanţa importanţa lor în societate, folosit în mod abuziv pentru a arăta linia valorică a "femeii culte" îmi dezvoltă o imagine ideală pentru o lume aparte.
Cu voia autorului las o scenă dintr-un roman:
Un conflict iscat între doi bărbaţi la care asistă şi-o doamnă cu marafeturi de înaltă societate.
În momentul în care cei doi bărbaţi ajung să se bată în parte pentru un subiect pus în discuţie; unul dintre ei îl loveşte pe adversar cu un tablou direct în cap făcându-i "guler" acea pictură, intervine şi doamna:
" Sir, nu credeţi că ar fi mai indicat să vă daţi tabloul jos de pe cap? Nu vi se potriveşte, Sir!"
Vă mai citesc. Mi-a plăcut.
|
| francisc -
2008-03-24 |
silvia, da, insa pt nimic in lume n-as arunca cu vreo panza in capul unui sir. omg!
|
| Sancho Panza -
2008-03-24 |
l-am citit dimineata, in graba, ce-i drept, si am ramas cu senzatia de...ceva nou, ceva cunoscut, ceva albastru. Mi-am zis ca trebuie ma intorc la el in liniste. Acum e liniste.
Imi place jocul vocilor, crestera lor in intensitate. Femeiea din prima strofa - chemand, jucandu-se, constienta de ea forta fragilitatii ei ("numai vedeţi piciorul acesta cald, ca de mânz, cum sună /şi-adună cerbii în sângele lui, bărbaţii în glumă-i sugrumă"), seamana (putin) cu Fata cu sosete de diamat, da, asta era acel deja-vu care m-a urmarit. Pote ca si culorile de fond ale tabloului m-au dus intr-acolo, plus papadiile si... microbuzele. Drept e ca bicicletele sunt mai en vogue...
De la "ţie, femeie, ah, femeie, cum îţi ticăie sânul!" Dorin face o volta si ne arunca intr-o lume a de simbolurilor masculine, usor caricaturizate, doar atat cat sa dea bine, zic eu, mai ales daca stai sa le pui in cumpana cu "provocarea".
"iar mie, vai, îmi bubuie tâmpla, îmi crapă ochii când treci, supergrozav, pe retină
şi scuturi alean, în afară, un balon de săpun, ba un moft, o jivină
atunci trec la atac, sunt din nou un roman cu roşu canaf, în sandale
sunt dac, dârz, cu bustul uns cu miere şi lapte
o armată întreagă de romani şi de daci, sfâşiindu-se sub surâsul tău veşnic în care se coc evii şi sunetul cornului de bizon
sub care urlu, da, acum urlu, în lună, ca un lup, s-o sfâşii, cazon,"
pana aici zambeam...finanul, insa, m-a trezit ca un dus rece. Si nu din pricina tonului grav, ci fiindca mi se pare abrupt in comparatie cu dezinvoltura de pana acum. Iar tu stii sa spui si lucruri grave cu multa, multa dezinvoltura.
Drept pentru care mi-am pus penita in buzunar si-mi cer iertare pentru aceasta firava incercare de comentariu literar!
|
| francisc -
2008-03-26 |
m-am gandit ieri la ce ai spus. fireste ca am argumente pt alegerea mea, dar banuiesc ca nu te vor multumi. asadar, voi face un exercitiu si voi dezvolta ultimele versuri.
oricum, frumos ai vorbit. m ai facut sa ma simt bine. multumesc
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com