Sapphire - 2008-03-23

Nu ştiu, primele trei strofe curg bine, doar în două părţi se rupe ritmul: "curioşi căci" şi "-am clipit măcar pentru că". Ultima strofă mi s-a părut însă expediată, de fapt nu strofa în sine, ci ideea. Poate ţi-a fost teamă să nu te lungeşti, dar n-ai reuşti balansul optim. Părerea mea. Iar "mintea lui urâcioasă" duce mai degrabă cu gândul la o glumă... Se simte o undă ironică prin toată poezia, dar din nou mi se pare ciudat că nu reuşesc să-mi dau seama dacă e intenţionată sau nu. Poate să fie vina mea, să nu fiu prea receptivă azi, habar n-am.

ddm - 2008-03-23

nu prea inteleg ce-ai vrut sa spui cu ""doar în două părţi se rupe ritmul"" :D

Sapphire - 2008-03-23

Ei, poate te mai gândeşti şi te prinzi. Dacă nu, asta este, graba mea, poezia ta, nu?

Profetul - 2008-03-24

textul acesta este o proza pe care autorul a fractionat-o intr-o forma de strofe dar nu reuseste sa treaca de pragul poeziei. desigur ni se poate spune ca acest prag este un fel de „fuzzy line” despre care nu se mai cade să vorbim astăzi. dar hai sa fim seriosi, asta nu inseamna ca orice poveste este poezie. si nu ma refer la forma (asa cum de fapt se deduce si din critica mea).

anna - 2008-03-24

eu percep textul ca pe o poezie, in ciuda tendintei narative care de fapt nu sufoca lirismul din contra il lasa sa curga firesc, se evita artificiile si epatarea dar textul are fior poetic, patos, mai ales in ultima strofa unde cuvintele au inflexiuni sonore, melodice chiar prin aceea repetitie din final care leaga firul povestii si ii da o nota aparte: "Scrâşnitorul era mereu în spatele nostru scrâşnea nuci de fier între dinţi scrâşnea pietre în pumni oglinzi mari cu ochii lui sticloşi şi mai ales scrâşnea în mintea lui urâcioasă gândurile noastre pline de frică" nu incerc o interpretare dar "scrasnitorul" acesta pare a fi coborat din ungherele unei copilarii unde stau ascunse printre amintiri, spaime si adevaruri tarzii... sau poate sunt simple rememorari pe panza unui timp trecut

ddm - 2008-03-24

va multumesc frumos pt. comentarii. doamna Anna, ma bucura mult cum ati simtit acest poem si as vrea sa va trimit si restul poemelor din ciclul oona, daca imi lasati adresa de e-mail (a mea e le_i_nad_arin@yahoo.com, va astept)

Sancho Panza - 2008-03-24

ddm, ma bucur sa vad ca Hermeneia este o comunitate in care nevoia de socializare a devenit imperios necesara! sau nu ma bucur? nu, cred ca m-as bucura mai mult daca ai gasi o alta modalitate de a-ti comunica adresa de mail. o poti pune la profil, de pilda. daca tot nu mai e un secret. promit sa ma intorc si cu niste opinii despre text, imediat ce voi reusi sa las din mana cartonasele galbene! sunt prea fosnitoare si nu ma pot concentra...

hialin - 2008-03-25

ddm ... greu de numit textul asta poezie. Tu ai anulat orice urma de lirism pe care o putea avea textul asta. In afara de ultima strofa, din care se mai poate scoate ceva, ai transcris doua pasaje narative intr-o forma de poezie. Inutil ! Si stilistic vorbind "uracioasa" e un superlativ care poate impresiona doar un copil de cinci ani. Neasteptat de slab pentru un om cu pretentiile tale ! Ialin

cailean - 2008-04-10

Nu-mi pot da seama care e relaţia ta cu Orson Scott Card, dar în ultima strofă (plus două versuri dinainte) reuşeşti să prinzi ceva din stilul lui, din atmosfera, din orizontul de receptare. Probabil acesta este şi motivul pentru care ai fost acuzat de antevorbitori că aici e mai degrabă o proză. Mai ales acel "foarte mult" e departe de tărâmul poetic, zi şi tu, nu-i aşa? Dar Card are totuşi multă poezie în proza lui, deci confuzia mea continuă. Oona e un nume foarte reuşit, poate ne dezvălui şi cum ai ajuns la el. Pe mine unul m-ar interesa şi asta. "Scrâşnitorul", expresia ca atare, sună a Scott Card, iar conturarea personajului, mai ales din ultimele trei versuri, are o forţă de sugestie fantastică şi nu dovedeşte decât că ciclul Ender ţi-e foarte drag, mai mult, se pare că trăieşte în tine la nivel creativ, de compoziţie. Asta e un mare merit totuşi. Reuşeşti în astea trei ultime versuri să pui în Săvârşitor ceea ce Card pune în Sfârşitorul lui de-a lungul romanelor, şi te asigur de toată admiraţia mea pentru asta. E incredibil cum faci asta în numai trei versuri. Pe de altă parte te situezi mereu în "umbra" acestei capodopere în serie, iar aici există şi mari riscuri. Riscul de a fi, deci, mereu în umbră, chiar dacă îţi reuşesc multe imagini, chiar dacă redai atmosfera. Şi mai există şi riscul de a te autoplafona. Sfatul meu ar fi să încerci să te desprinzi de model. Nu garantez că e un sfat bun. Alt sfat: ce-ar fi să încerci să schiţezi puţină proză? S-ar putea să fii surprins de ceea ce iese.

cailean - 2008-04-10

A, încă ceva: pentru ultima strofă, pentru portretul Scrâşnitorului, pentru ultimele trei versuri, pentru contrastul acesta cardian (original totuşi) "mintea lui urâcioasă / gândurile noastre pline de frică", de parcă îl văd pe Ender vorbind în numele simpaticului pequenino Human în faţa unei omeniri înspăimântate, care se prelungeşte în contrastul "raman" / "varelse", îţi acord o peniţă.

cailean - 2008-04-11

erată la primul comentariu, paragraful doi: în loc de "să pui în Săvârşitor" se va citi "să pui în "Scrâşnitor".