| |
|
| |
se curbează timpul peste arbori s-alunge ochiul de frig
acum singura noapte dintre primăveri e trupul meu gol
fără aripi fără buzunare fără zâmbete
alţi corbi vor hoinări de-acum prin tinereţea mea
ca printr-o galerie cu desene rupestre
pasărea care mi-a furat zâmbetul a zburat în plopii din lună
am rămas captiv între cearşafuri într-o dimineaţă ireală
atât de curată încât vedeam urma trecerii tale
pietrele din lună sunt noi începuturi aşa mi-ai spus
si mi-ai aşezat în locul gol o pasăre
cu cer cu tot
zâmbetul meu se agaţă de lună şi tace
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com