Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

Primavară amânată

de Cătălin Ionutas (cantor)
novice hermeneia





E seară de ianuarie cu puţine zăpezi,
stau rezemat de peretele beznei pătate cu var
să aştept stelele în golful inimii,

mai întâi mă străbate amurgul din tălpi
până în creştet şi până sub omoplaţi,
tăcerile le-aud până-n vârful unghilor,
siluete în togă de purpură oarecum
mă îndeamnă să aplec ramura văzduhului
să iau o lumină
şi-mi dau seama că e un măr învelit în frig,
nu mă mai aşteaptă nimeni în grădină
cu toate că mă bucură ceva difuz şi vag
dintre pomi

ridic degetul să-mi desenez profilul
pe tăbliţa nopţii,dar renunţ
pentru că trebuie să renunţ la umbre
odată ce-am amânat atâta primăvară
şi floare şi albine câtă va să mă uite
curând.






2008-03-20
180


cantor

Cele mai noi texte publicate

Primavară amânată - cantor- (poezie)
Zmeu - cantor- (poezie)
Final/Text publicitar - cantor- (poezie)
Ocroteşte-mă - cantor- (poezie)
De-a bâza - cantor- (poezie)


Cele mai noi comentarii

Domnule Hialin, Dv. mă... de cantor
la Primavară amânată

Ok, domnilor! Luat... de cantor
la Primavară amânată

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


vladimir - 2008-03-21    
Ai o serie de formulari care sunt de un comic involuntar absolut delicios gen "nu mă mai aşteaptă nimeni în grădină/cu toate că mă bucură ceva difuz şi vag/dintre pomi", acel "oarecum" total inexpresiv si in plus, repetitia "dar renunţ/pentru că trebuie să renunţ " etc
Incearca sa renunti la constructii greoaie de tipul "rezemat de peretele beznei pătate cu var" care nu pot face altceva decat sa elimine orice ispita a lirismului si mai degraba scrie simplu.

Ceva de genul...

intuneric
cateva petice de zăpada
rezemat de perete
aştept stelele
asezat parca
într-un golf de inima


hialin - 2008-03-21    
Cam bizar sa fie primavara amanata din moment ce incepe cu "e seara de ianuarie".

Imi place ideea din versul doi. Cred ca ai putea renunta la "mai intai" pentru ca nu faci o gradare explicita pe parcursul textului, si aceasta "indicatie" ramane oarecum in aer.

Nu e absolut necsear, dar ar fi de evitat cacofoniile de genul "tacerile le-" din ratiuni sonore.La "oarecum ma indeamna" scapa de relativismul ideii. Ma indeamna sau nu, suna ilar, nu ti se pare ?

Ideea de a "desena profilul " mi se pare slaba si non poetica.
Ai idei bune, dar si mult balast. Subscriu ideeii de simplitate invocata de Vladimir in comentariul precedent.

Ialin

cantor - 2008-03-21    
Ok, domnilor! Luat la cunostinţă!Constat, de pildă, că domnul Vladimir repudiază versul 2,în timp ce domnului Lalin (sau Hialin?) place acelaşi vers sau idee, mă rog F. bine, pentru amândoi. Înseamnă că m-aţi onorat cu lectura ,ceea ce e foarte mult pentru mine şi vă mulţumesc.

Domnule Lalin,îmi pare nespus de rău că nu pot fi de acord cu dv.nici în ceea ce priveşte gradatia,explicită sau nu,nici în ceea ce priveşte cacofoniile(?)din..."raţiuni sonore",nici măcar cu "relativismul ideii",ca să nu mai amintesc despre primăvara amânată pe care -da,da - vreau să o mai amân puţin. În rest,am să reflectez cu seriozitate la tot ce mi-aţi spus şi promit să scriu ceva de genul indicat.

hialin - 2008-03-21    
Este Ialin (ala e i mare, nu L mic :) ) , multam de botez...

Pai cred ca eu am motivat fiecare afirmatie, in schimb dumneavoastra... nici una. Si vad ca va intrebati de ce "tacerile le" este cacofonie. Pai studiati un pic ce este o cacofonie pe langa prejudecata ca ar consta DOAR dintr-o expresia de forma "ca ca-". Pentru orice nelamurire va stam la dispozitie.

...ialin

cantor - 2008-03-22    
Domnule Hialin,

Dv. mă obligaţi să-mi " motivez" afirmaţiile? Din ce raţiuni? Că nu vă plac versurile mele din motive pur personale ? Asta nu am să o fac . Nu-mi explic versurile nimănui.Eu doar le scriu. Ca si dv stimate domn. Ce s-ar întâmpla dacă ne-am apuca toţi să ne explicăm de ce aşa şi nu altfel? Domnul a dat,cât a dat,domul fie... lăudat! Motivele plăcerii sau neplăcerii vă aparţin în exclusivitate,tot aşa cum îmi aparţine mie luarea lor în considerare sau nu.Cititorul decide,propunătorul ... propune.
Extrem de la mari înălţimi mă contraţi şi cu cacofoniile(!) ba mă şi trimiteţi la studii ... aprofundate. Va spun încă odată, nu aveţi dreptate,extindeţi sensul la prea mult. În amănunte nu intru.

În fine,precizez clar si fară echivoc: este pentru prima şi ultima oară cand mă angajez la astfel comentarii jenante . Acum am făcut-o pentru a nu da curs legendei comentariilor create de amatorii de lectură rapidă,cum că aceasta ar fi soluţia "critică" cea mai utilă. Alte nelămuriri ,declar pe proprie răspundere, nu mai am de ...lămurit.Cu toată stima.

hialin - 2008-03-22    
Domnule Cantor nu v-am cerut sa va explicati versurile ci numai de ce nu sunteti de acord. Vad ca ati dat lucrurilor o interpretare personala. Din punctul meu de vedere putem sa ne oprim aici, nu e nicio problema, e textul dumneavoastra si este problema dumneavoastra ce faceti cu el.

Asemenea,

Ialin