pal emilian -- protege moi -- poezie

ţi se întîmplă nu?
să-ţi fie atît de dor de oameni încît să ieşi din tine vîrtej
ca şi cum ai ieşi dintr-un apartament trîntind uşa – ah
ce bine ţi-ar prinde un apartament-
să mergi pe stradă gîngurind şi oamenii să te mîngîie pe creştet
ca soarele într-o după amiază molatecă
să stai de vorbă cu ei de parcă nu i-ai văzut demult
să-i întrebi de una de alta
ce-au mai făcut de la ultima creştere
dacă s-au tuns
ei să-ţi cumpere pîine ori să trimită bani prin money gram

sigur
ai nevoie şi de tandreţe
ca broasca ţestoasă de nisip
ai nevoie să ţi se facă un bine la rîndul tău să faci bine
şi pămîntul să se învîrtă în felul ăsta

sigur ţi se mai întîmplă
să visezi pepeni

*

într-un an în care cărăbuşii vor lua locul oamenilor
o să am o iubită cu părul mai lung decît undiţele pescarilor
eu o să mă închipui napoleon
îmi voi aşeza cortul în gara de nord ca la poalele moscovei
şi-i voi scrie scrisori despre
înzăpezirile prin care trec

*

mi se întîmplă şi mie să visez pepeni
şi broaste ţestoase
uneori chiar visez oameni
ce fericire ce fericire
întreb toţi ghicitorii de vise ce înseamnă
cînd visezi oameni

*

voi avea cea mai mică femeie din lume
care mă iartă de cîte ori uit să-i aduc ceva cînd mă întorc acasă
care mă iartă de cîte ori zac fără vlagă
trenul gîfîie ca un cosaş năduşit
oraşul meu plînge i-au crescut dinţi de lapte
nu pot să-l ajut
eu sunt împăratul pepenilor galbeni şi verzi
în iubita mea şi-au făcut culcuş două slujitoare
una care mă spală ziua
şi una care mă vindecă noaptea