| |
|
| |
Pe fruntea mea cu poduri de aramă
Trec lungile cohorte de cuvinte
Spre vârful unde ochiul tău cuminte
Se stinge de mirare şi de teamă.
N-aduc pe tâmple zeci de jurăminte,
Nici lamentaţii şi nici dări-de-seamă;
Nu le opri şi nu le cere vamă
De parca-aş fi străinul care minte
Şi trupul tău, în trista nebunie
A primăverii, a uitat să creadă.
Ascultă-le! Au haine de paradă,
Nu poartă săbii şi aduc solie
De dincolo de hăul de zăpadă
Cu pasul cadenţat de poezie.
20 III 2008
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com