pal emilian -- despre lumini -- poezie

în scobitura din umărul meu şi-a făcut cuibul o mierlă
gerogian îi spuneam hai să tragem cu praştia
georgian îi spuneam hai să furăm mere
seara se întoarcea cu păstăi şi crengi uscate
întărea intrarea şi ieşirea din cuib
noaptea dormeam cu umărul plin
dimineaţa mă trezeam cu umărul plin

*

dimineaţa siretul era cald ca o turtă
se făcea mic să treacă oamenii
caii
auzeam copitele plescăind de poftă
sub apă ţineam ochii deschişi să vedem peştii
ne înveleam cu nămol
seara ne întorceam cu fiori în spate
bunica zicea de nu treceţi pe-acasă nu primiţi lapte
în seara aia nu primeam lapte
cînd nu ai casă nu primeşti de niciunele

*

cînd eşti mic e bine să ţi se întîmple de toate
să te tai cît mai des
ori să-ţi rupi o mînă aşa ştii
din ce-i făcut omul şi cînd creşti
nu ţi se mai întîmplă nimic rău
seminariştii îmi aduceau gumă
de ciudă ţigăncile din salon spuneau
că-i căcat mexican
după ce m-am făcut bine
doctorul mi-a dat un ou de lemn înflorat
şi un ventilator de buzunar
eu ziceam că-i o moară de vînt
cînd creşti lucrurile se deformează
uneori umbli prin som şi ai impresia că-i aevea
sau zici că ai mai trăit un moment
deşi n-ai avut cînd

*

am dormit în salvare m-am trezit transpirat
cu cît te apropii de casă cu-atît ţi-e mai cald
am întrebat-o pe mama chiar am ajuns
mama a oftat un răspuns
casa e un răspuns pe care numai sufletul îl spune corect
fără să vorbească peltic

*

în scobitura din umărul meu şi-a făcut cuibul o mierlă
georgian îi spuneam hai să tragem cu praştia
georgian îi spuneam hai să luăm de mîncare
îmi umplea umărul cu părul ei întărea cuibul zîmbea
îmi răspundea cînd ţi-e frică de umbre
înseamnă că pe undeva pe aproape

s-a aprins o lumină