| |
|
| |
copacii stau tăcuţi pe cărările pustii
nu schiţează niciun zāmbet
iar conductele fac gargara
cu toxinele pămāntului adormit
eu
sunt īmbācsit cu fum şi cu oameni
īn inima mea aleargă Dumnezei
īmbătrāniţi şi diabetici
grăbit
ies din mine
īmi aşez trupul
sub lumina unui stālp ruginit
disec plămānii şi inima
īmbulzind toţi oamenii şi Dumnezeii
din ei īntr-o pungă sfredelită
pe unde poate intra puţin aer curat
o lepăd īn apropierea unei porţi
şi mă īndepărtez
privind din cānd īn cānd īn urma mea
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| hialin -
2008-03-18 |
Textul are o idee buna si curge foarte bine pana la "imi disec plamanii si inima". Ati continuat intr-o nota destul de slaba. Actiunea este explicita, se pierde starea creata anterior. Atentie la cacofonia "punga gaurita" care creaza un efect sonor deranjant, este destul de evidenta.
Exprimarea nu este prea poetica "il bag intr-o punga" dupa ce am scos oamenii si Dumnezeii...
Eu cred ca textul are potential, dar trebuie lucrat finalul.
Ialin
|
| Djamal -
2008-03-18 |
iti multumesc de citire si pentru observatii, ma bucura trecerea ta.
am facut niste modificari, sper ca arata mai bine poemul acum.
mult respect
|
| hialin -
2008-03-18 |
Putina atentie va rog "disec" in log de "disc". Da, mi se pare ca suna mai bine acum si finalul.
Cu stima,
Ialin
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com