Sapphire - 2008-03-15

Uneori este dificil să "critici" o poezie. Autorul reuşeşte să îţi dea impresia că eşti doar un intrus, un tolerat în lumea creată de el. Cam aşa este şi aici. Îmi rămân câteva imagini memorabile, aceea a zilelor cu două dimineţi, a muzicuţei care face totul să se piardă în umbre (de când n-am mai întâlnit evocarea acestui instrument atât de simplu - nice touch, Vlad), şi aceea a femeilor care se îmbracă fără pudoare irevocabil în roşu. Asta sună aproape ca o sentinţă. M-aş mai gândi la ultimele două versuri ale primei strofe, sunt puţin cam... previzibile. "Dulceaţa destrămărilor repetate" spune mult, dar... e cam... exact dulce. Ştiu, acum n-ai cum să schimbi asta, tocmai asta ai vrut să laşi cititorului, gustul leşinător de dulce al sfărşitului zdrenţuit, dar eu tot m-aş mai gândi un pic. Despre buzele sărate, venind după sângele sufocat... nu ştiu ce să zic dar parcă nu merge. Am fost tentată, cu toate criticile, să las o peniţă, pentru atmosfera şi lucrurile nespuse, pentru imagini. Dar cred că, deşi nu-ţi stă ţie în fire să schimbi, aici mai poţi face ceva.

bobadil - 2008-03-15

hai sa marturisesc ca nu este placere mai mare decat sa citesc, o, voluptate a volupatilor! Unde mai pui ca se intampla sa citesc si comentariul dinaintea citirii mele, asta e un orgasm intelectual. Acum, hai sa fim sinceri pana la capat, cine nu il cunoaste pe vladimir ca autor poate usor cadea in capcana prozodiei, dar vladimir nu scrie ca se afle in treaba, el scrie pentruca are ceva de spus, de aceea eu niciodata (si l-am comentat de ma dor deshtele :-) nu m-am legat de prozodie pentruca nu despre asta era vorba. Daca mi se ingaduie, ma voi intoarce acum, aici, insa doar pentru o simpla propozitie, la tarot. "femei care se imbraca fara pudoare/ irevocabil in rosu". Uneori zambesc, din pacate din ce in ce mai rar, insa atunci cand o fac, sunt fericit fara sa mint. Andu

vladimir - 2008-03-16

Bianca... in materie de gusturi nu e ca si in viata unde traim dual... la nivel de gust avem un termen mediu celebru intre dulce si sarat si anume amarul... tocmai aici este de fapt tinta poemului, de a sugera exaltarea omului indragostit spre cele doua extreme si revenirea la realul amar. Andrei... textul acesta chiar nu a vizat in mod programatic trimiteri oculte decat in masura in care intra in reactie cu imaginarul lectorului. Va multumesc la amandoi pentru feed-back.

cailean - 2008-03-16

Eu niciodată nu m-am împăcat cu ţigara ca motiv literar. Hai, poate merge în proză, Preda a dovedit-o. Aşa că m-am oprit la versul trei, scuze pentru asta. Aveţi cumva salon şi pentru nefumători?

vladimir - 2008-03-16

Călin pot accepta perspectiva ta aseptica, din colegialitate, insa nu imi poti cere sa o si inteleg... mai ales ca tigara nu este un motiv literar aici ci doar un pretext, o introducere, o farama de real din care mi-am revendicat in ziua aceea prada. Banuiesc ca de la versul trei incolo nu mai este nimic daca tot e sa judecam dupa principiul "ceea ce nu pot percepe prin simturi nu exista" :)

Sapphire - 2008-03-16

Vlad, ai dreptate, ai prins bine chestia cu amarul. Nu ştiu dacă l-aş vedea ca pe un gust "mediu", unii chiar îl consideră în sine ca pe un gust ţintă. De fapt, eu aşa prinsesem poezia ta, uite că acum o citesc altfel; sunt bune comentariile astea. Andu, îţi reamintesc că, potrivit punctului 23.3, comentariile trebuie "să evite pe cît posibil formularea de aprecieri la adresa persoanei autorului textului sau la adresa persoanei altui comentator al textului": Rămâi te rog la subiect, pe viitor. Mulţumesc.

cailean - 2008-03-17

Vladimir, bine-nţeles că ai dreptate, dar nici eu n-am cum să înţeleg perspectiva ta. Pentru mine e un chin să stau în fum, pentru alţii în schimb, e o delectare. Cum să ne înţelegem atunci? Aici mi s-a părut interesant cum, din motive exterior literare (nu e nici meta-text, nici para-text, e altceva şi cum să-i spunem?) putem induce anumite perceperi ale unei scrieri - aici "înecăcioase" pentru mine - de care nu ne dăm seama. Văd că Bianca a prins ideea.

cailean - 2008-03-17

Mai jos de versul trei e chiar reuşită poezia, mai ales "aroma sângelui sufocat", ori acele "zile cu două dimineţi". Te depărtezi simţitor de poezia aceasta "conjucturală" (am pus ghilimele căci încă nu prea e încetăţenit termenul), ternă, tare la modă azi, de aceea textele tale nu-mi trezesc decât interes de fiecare dată. O să revin cu amănunte, ca să nu-mi fie greşit înţeleasă prima intervenţie.

Sapphire - 2008-03-18

Uite că am revenit, cu tot fumul de ţigară, şi pentru mine înecăcios, am revenit să ascult muzicuta aceea cumplit de amară, să privesc o istorie destrămându-se dulce-amar, un tablou din care nu se desprinde decât o singură culoare, aceea a pasiunii, a sângelui, a "irevocabilului". Vlad, poezia aceasta chiar merită o peniţă, pentru că lasă, ca un vin bun, vechi, un gust inconfundabil. Vă invit să citiţi ascultând şi muzicuţa aceea pe fundal.

vladimir - 2008-03-21

Calin... fiecare, din postura de autor sau lector, venim cu un bagaj foarte personalizat, cu o serie de sensibilitati care ne apropie sau ne departeaza de text... cum facem fata e doar o chestiune personala... tu stii insa ca la mine in pagina opiniile tale sunt binevenite. Bianca... multumesc pentru modul in care ai rezonat... sunt unele poezii pe care le intelegem mai degraba cu inima decat cu mintea.