| |
|
| |
vulturul zâmbeşte
camerele tapetate cu roşu filmează vieţi
priveşte înspre duino
înfige mâinile în măruntaiele lui miramare
(poza: Castello di Miramare, Trieste - Petre Flueraşu)
explozia pleacă întotdeauna de la sânge
ţi-e frică, dar nu trebuie să plângi
înfruntă violurile cu demnitate
nu-i lăsa pe criminali să-ţi răpească răsuflarea
aşează-te pe mormintele străbunilor
strânge oasele în mâini
prizează-ţi zeii
mescalito te va învăţa să vezi
acceptă
deasupra ta
1001 de lumini
e simplu
I am God
(poza: marea Adriatica, Trieste - Severina Batca)
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| cailean -
2008-03-15 |
Mie mi-era oarecum dor de Flueraşu, de când l-am văzut ultima oară văd că are aceleaşi plete încâlcite în gânduri. El încearcă să salveze Italia - ori mai degrabă Adriatica "miramară", de fapt Italia aia datorită ei există, nu? - de la refularea noastră colectivă. O iartă. Acesta e gestul final, care se sprijină pe ultimul vers, probabil. El caută morminte, nu ziare fluturate de vânt, oase, nu cuvinte aruncate. Îşi poartă până la capăt stigmatul foarte contemporan de a fi român în ...cizmă. Că ştie.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com