pal emilian -- rece -- poezie

ploaia stă agăţată de cer ca o jumătate de stîrv într-un abator
mi se face frig pielea se încreţeşte
mă gîndesc nu mai am haine
doar haine de iarnă
hainele mele sunt nişte ierburi urît mirositoare
sunt o plantaţie
niciun mesager azi niciun pachet
nicio voce

tristeţea vine timid mă întreabă dacă poate intra
îi spun intră şi mă deschid fără gesturi în plus
gunoierii spală pubele maşina lor verde seamănă cu o cutie de cadouri
nicio floare nu am să-ţi dau azi
şi gîndul acesta se lasă în vene ca fierul topit

ochii întredeschişi ca atunci cînd e vară şi laşi uşa crăpată să intre aerul
sînii tăi mici coapsele tale sunt acolo pentru moment
clipesc
apoi sînii tăi mici coapsele tale dispar
acum scrutezi întunericul din tunel ochii mei văd prin ochii tăi
acest întuneric din care ies rotocoale ca dintr-o pipă cu tutun scoţian

*

şi dacă mă doare cînd pleci nu trebuie să ştii

şi dacă mă bucur cînd te întorci nu trebuie să ştii
într-o zi se poate întîmpla să te rătăceşti
într-o zi ţi se poate întîmpla să mori în picioare şi nimeni
dar absolut nimeni să nu-şi dea seama
ori să nu conteze încă o moarte la catastif
încă un loc liber în cămin
numai eu trag de timp ca de fusta mamei

şi în lipsa ta beau
deplictisealădedisperaredecuriozitate
sunt un om bun printre alte patru miliarde de oameni buni

stăm la masă îmi arunci o privire neliniştită
eu îţi zîmbesc nu-i nimic ne va fi bine
da draga mea ne va fi bine ori în viaţa asta ori în alta
ne va fi bine oricum chiar şi cînd viermii vor săpa galerii în inima noastră
ne va fi bine
de ziua ta te voi urca în creierul meu vei avea bilete la clasa întîi
o să ne plimbăm cu hidrobusul pe tamisa şi cine ştie ce idei
îmi vor trece prin cap să ne pierdem timpul

stăm la masă îmi arunci privire calmă
eu îţi zîmbesc
în mine e atîta dragoste încît aş popula tot pămîntul
cu oameni ca noi
poate aşa lucrurile vor fi mai simple

mai fireşti

*

stau pe genunchi şi suflu în pumni
nicio panică azi şi nicio ieşire
stau pe genunchi şi suflu în pumni

nici un mesager nici un pachet de acasă
m-au împresurat
moş martin moş martin îmi cînta bunică-miu cu voce ostăşească
încerc să-mi aduc aminte legenda ţării lui vam
nepuinţa mea mă irită
încerc să fac un tată imaginar
neputinţa asta mă bîntuie

şi mestec în silă două felii de salam
maică-mea îmbătrîneşte de patru ori pe zi
mestec în silă
frate-miu face curat prin cine ştie ce catacombe
mestec în silă
şi sila asta îmi face bine
mă face puternic
sila asta e un copil extrem de educat
mă întreabă timid dacă poate să intre
îi spun intră şi mă deschid mecanic

*

acesta e chipul meu schimonosit
acesta e chipul meu relaxat
acesta e chipul meu umflat
şi totuşi e ceva în neregulă toate intră în mine
şi eu le ţin acolo ca o bătrînă care strînge toate nimicurile
pînă ce apartamentul duhneşte şi duhoarea ajunge în stradă
basarabenii mănîncă supă de sfeclă şi-au luat role
dimineaţa e o aglomeraţie de confuzii oare ce am visat
dumnezeule nici măcar de asta nu mai sunt în stare

şi dacă mă arde nu trebuie să ştii
nici măcar liniştea nu mai mişcă ceva în mine
nici măcar moartea nu-mi mai ţine de cald
privesc în gol două ore
apoi două ore stau pe trepte privesc oamenii
dau ţigări boschetarilor
totul se rupe
totul se rupe

împart chipurile în chipuri fade şi chipuri stridente
timpul trece altfel cînd îţi iei rămas bun
poate mai repede şi mai tăiat
am atîta dragoste în mine încît aş umple zece baniţe şi aş sătura
toţi săracii

*

cînd sunt neatent cîte un suv mai dă peste mine
şi eu îi împrumut forma nu mai am haine
hainele mele sunt o plantaţie
hainele mele sunt trei prăjini din dealul ungurului pe care
nu le mai lucrează nimeni

iar eu îţi spun ţie că nu mă doare
totul e un sincron perfect
tu mă simţi eu te simt restul e doar anamneză
îţi spun sincer că nu mă doare

mai ţipă noaptea cîte-un student de la opt sau de la unu
mă trezesc speriat mă uit la tine
cînd dormi nu mai eşti femeie eşti toate locurile
în care n-am ajuns pînă acum te adulmec
nările se dilată
mă întreb oare cîte braţe îmi vor mai creşte
să-ţi fie bine

*

mănînc în silă
stau agăţat de sila mea
ca o jumătate de stîrv într-un abator