| |
|
| |
Este ca şi cum te-ai privi în oglindă când mori.
Un fel de cer plin de jur împrejur de sori, vârtejuri de foc,
Care tulbură apele până fierb şi până scot limba de căldură,
Sau cum pământul şi-ar vomita din sine propria zgură.
O penetrare a fiinţei cu lobul ochiului stâng sub coastă
Prin care inima îşi vede zbătându-se o aripă vastă
Lovită de turbare, lovită de pecingine şi de alte boli,
Sau un fel de furtună a mării ori de fluturi în flori.
În visul părtinitor al somnului se scufundă noaptea,
Un copil botezat în apă într-o cristelniţă sfinţită.
Sap gropi în gropi tot mai adânci. Călău de o viaţă.
În haina roşie a pustiului port riduri şi umbre pe faţă.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

| hialin -
2008-03-06 |
Mi se pare o prima strofa reusita, dar mai mult imi place ideea "sap gropi in gropi to mai adanci".
Remarc o tendinta a incluziunii unor elemente non poetice pe care le vad utilizate cu precadere in analize literare, explicatii si comentarii. De exemplu, in acest text, "penetrare a fiintei" e sec si explicativ deja.
Ultimul vers al strofei doi cred ca trebuie reformulat pentru ca partea disjunctiva a versului (ori de fluturi in flori) pare fortata. Nu se desprinde clar dependenta. Te refereai la furtuna de fluturi... ?
Substantivul "cristelnita" este folosit doar in mediul bisericesc si sfintenia se subintelge, de aceea cred ca s-ar impune utilizarea altui atribut decat "sfintita".
Ialin
|
| lucian -
2008-03-06 |
hialin, iţi mulţumesc pentru timpul şi atenţia cu care te-ai aplecat asupra poemului. observaţiile tale explicite m-au făcut să schimb poemul acolo unde mi-ai atras atenţia. totuşi rămân "explicit" în mod voit în ceea ce priveşte "penetrarea fiinţei". aşa voiam aici sune versul, ca mesajul să fie cât mai clar şi cât mai concis.
iată şi noua versiune a poemului:
Este ca şi cum te-ai privi în oglindă când mori.
Un fel de cer plin de jur împrejur de sori, vârtejuri de foc,
Care tulbură apele până fierb şi până scot limba de căldură,
Sau cum pământul şi-ar vomita din sine propria zgură.
O penetrare a fiinţei cu lobul ochiului stâng sub coastă
Prin care inima îşi vede frângându-se o aripă vastă
Lovită de turbare, lovită de pecingine şi de alte boli,
Sau un fel de furtună a mării ori zbaterea fluturilor.
În visul părtinitor al somnului se scufundă noaptea,
Un copil botezat în apă într-o cristelniţă de piatră.
Sap gropi în gropi tot mai adânci. Călău de o viaţă.
În haina roşie a pustiului port riduri de umbre pe faţă.
|

|
|