| |
|
| |
însingurat în polare lumini
sufletul tău îmi alunecă
printre degete înspre nord
pesemne Dumnezeu
mi-a dat instinctul fiarei
pământul pârjolit al visului
drept hrană piciorul
bolnav de umblet
ne despart
cuvintele nespuse
hiene ale pustiului
mirosul de lut
al focului învelit
mâinile căutându-te
îmi spun că toate femeile
au două picioare
câteodată frumoase
un contur străpuns de absenţe
pe care şi-l leapădă în jăratic
împieliţând fantasme
sorb cu nesaţ
sângele negru al nopţii
miros florile nedăruite
le ascult căderea
sunetul viorii
zdrobite de caldarîm
scrâşnit demonic
al unui final apter
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text

bobadil -
2008-03-05  |
Intotdeauna si iata si acum imi place sa vad la vladimir aceasta inspirata uzanta a imaginii "in oglinda", pentruca analogia cea mai la indemana pentru mundus imaginalis este universul oglinzii. La fel cu formele din oglinda, formele imaginale sunt un amestec paradoxal de evident si inefabil. Cel ce se contempla in oglinda - spunea Ibn Arabi - stie ca ceea ce vede nu e tocmai imaginea sa dar nu poate nega ca este totusi imaginea sa.
As corecta totusi cele cateva erori de diacritice, gerunziul nu se scrie cu â, în schimb caldarâm da
As mai renunta la ruperea atat de timpurie a unor versuri (o tendinta pe care am observat-o si la Virgil Titarenco lately) mai ales daca poemul se intinde pe mai mult de o singura strofa.
In rest, remarc cu o penita aceasta lucrare poetica care beneficiaza de un final inspirat.
Andu
|
Sixtus -
2008-03-06  |
Iateresant text, prin contrapondere cu „Pustiul” lui Djamal. Ibn ’Arabi, că tot a venit vorba de el, mai spune: „Dumnezeu a făcut să se deschidă o spărtură….El mi-a spus:«Vezi cȃt de puternic este ȋntunericul acestei lumi. Ȋntinde-ţi mȃna şi nu ţi-o mai poţi distinge»….El mi-a zis: «Aceasta e propria Mea lumină. Nimeni altcineva, ȋn afară de mine nu poate vedea ȋnlăuntrul ei»” . Ori, ȋn textul de faţă este vorba de „ȋntunericul” demonic al reflexiei luminii ȋn vălul care-l ascunde pe Creator, devenit „oglindă”. Reflexie care ȋncearcă, fantasmagoric, să „re-creze” , utilizȃnd valenţele cele mai penetrante cele ale unei afectivităţi legate de tȃnjurea contrariul/lipsei celei/celui de care ai fost despărţit(ă). Căci:
„un contur străpuns de absenţe
pe care şi-l leapădă în jăratic
împieliţând fantasme
sorb cu nesaţ
sângele negru al nopţii
miros florile nedăruite
le ascult căderea
sunetul viorii
zdrobite de caldarîm
scrâşnit demonic”,
ca să se ȋncheie cu super-luciditatea inutilităţii unei astfel de „re-creaţii”: „al unui final apter”, pus de autor ȋntr-o clipă ȋntr-adevăr inspirată.
|
| Sixtus -
2008-03-06 |
corectie
in loc de: " tȃnjurea contrariul/lipsei" se va citi "tȃnjurea dupa contrariul/lipsa"
Nu stiu cum s-a intamplat, dar com-ul meu anterior a aparut de doua ori. Rog pe un editor sa faca corectia decesara, cerandu-mi, in aclas timp, scuze daca cumva incidentul a fost provocat de mine. Multumesc
|
| vladimir -
2008-03-08 |
Multumesc pentru comentariile inteligente si sfaturile voastre.
|

|
|