Alina Manole -- a love song for bobby long -- poezie

Dahaar - 2005-12-22

“Sub stern îmi creşte un fel de lumină”, e proiecţia unui film, mut, în care lucrurile au o egalitate înspăimântătoare “cântarea cântărilor
e pe acelaşi raft cu evanghelia
după isus hristos”
iar cuvintele sunt imprăştiate tăcut, hrană dintr-o mână inocentă, “ca pâinea ...
pentru păsările din piaţa unirii”;
în dosul marelui secret e deşertăciunea deşertăciunilor, căutăm mult până să credem, numele scrise pe un geam îngheţat rămân, până în primăvară.

“mereu mi se va lipi de palme aceeaşi fereastră cu tine” (acest vers mi-a atras atenţia).

Mi-a plăcut în mare poemul. Mi-a fost totuşi greu să-i prind toate sensurile şi nu pot descifra acestă metaforă “iluzii cresc neted precum pielea peştilor morţi”.

alma - 2005-12-22

Poemul, de fapt, fragmentele, reprezintă o parte dintr-un proiect al meu, pe care sper să îl concretizez cândva într-un volum ("Poemele lui David"). Proiecţiile, venite mereu din subconştient, numele scrise pe copilărie, iarna, sunt repere ale întoarcerilor. Iluziile apar atunci când credem că putem merge mai departe fără El (de aceea sunt netede, pe ele nu se poate păşi, iar peştii sunt semne).

Ai perceput frumos, mă bucur şi îţi mulţumesc.

Luv - 2005-12-24

oră de desen cu Alina. pe spatele oricăruia scrie câte ceva: fragil, iarnă, lumină, întuneric, sărut, câte şi mai câte. numai s-avem ochi pentru asta. ţi-am mai spun că ceea ce admir la scrierea ta cel mai mult este dexteritatea cu care mânuieşti cuvântul.
rafinament şi inspiraţie. uau!

Ela - 2005-12-24

poem în alb. love song for eternity. scris între un x şi un "o", pe colţ de inimă îndoit. Limpede aşternere, în versuri filiforme, construcţie fluidă, expresie ce lasă în transparent reverberant cuvântul, metafore sferice, în linie poetică de un feminin esenţializat. Admirabilă a treia strofă, prin reflectare fără preţiozitate mistică, într-o apă a credinţei, cea care atinge destinul în punctul naşterilor.
"sub stern îmi creşte un fel de lumină. el
face proiecţii în ventriculii mei de iarnă.
împrăştii cuvintele ca pâinea din mâna fiului meu
pentru păsările din piaţa unirii. indivizibil
plecasem deja în solstiţiu"

Fire de praf cenuşiu în versurile: "apoi suntem brusc mari" (aş înlocui brusc cu altceva: instantaneu, dintr-odată, deodată etc.), "ce faci tu femeie" parcă vine din altă parte, aş fi rostit altfel; iar "epitaf", ştii, în toate sensurile, e mai bun un "epilog".
Frumos şi fără margini de iluzie poetică. Poesis.
Dalb Crăciun, ţie.

Ela

alma - 2005-12-24

Ela, Luv, vă mulţumesc, voi ţine cont de cuvintele voastre, acolo unde e lumină va fi şi mai multă, acolo unde praful se aşterne pe scările de griuri voi îndrepta.
Cine ştie când se va termina cartea. Poate chiar Poezia este "epilogul" (fie voia ta, Ela) meu în viaţa aceasta. Poezia care vine mereu de dincolo de conştient.

Crăciun fericit, în lumina vegherii Domnului!

rim - 2006-01-08

e posibil sa nu fie exact feed-back-ul pe care-l astepti, dar mie mi-a aduis aminte, cu nostalgie delicata si taioasa (nici un paradox aici!) de o secventa cheie din "once upon a time in america". nu precizez care, tocmai pentru a testa inteligibilitatea impresiei mele de lectura.

esential e insa ca simt nevoia sa-ti multumesc

rim