| |
|
| |
în ziua aceea vântul urla ca un câine rănit
ridicând în vârtejuri seminţele neculese
printr-un culoar de lumină tu
chipul celui care nu mai aşteaptă
nimic de la clipa ce vine
o casă fără ferestre numai uşi
lovindu-se de peretii scrijeliţi în nopţi de insomnie
cu zgomot de chei la fel de inutile treceri
peste praguri
hrănesc păsările cu poeziile mele
răsfoind colecţia de timbre
aşezate pe domenii
cu inocenţa celui ce crede
într-un soare bântuit de stihii
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2008-02-21 |
- introducere tip...fără nimic nou.
- imagine stresantă - se putea totuşi specula mai mult ideea: "o casă fără ferestre numai uşi"
- cele mai interesante versuri îmi par:
"hrănesc păsările cu poeziile mele
răsfoind colecţia de timbre
aşezate pe domenii
cu inocenţa celui ce crede" şi cred că s-ar fi putut opri aici...
|
| Sapphire -
2008-02-21 |
Vlad, dacă vei avea chef să revii asupra acestei poezii, părerea mea este că ar începe mai potrivit cu strofa a doua, iar prima ar trebui puţin modificată, pentru a se ridica la nivelul, spun eu de excepţie, al celorlalte două.
Ai reuşit fantastic să potriveşti titlul. Cititorul aproape că îşi apropriază sentimentul de alienare (ciudat spus, nu?)
|
| alma -
2008-02-22 |
Si eu ma opresc la versul cu "hrănesc păsările cu poeziile mele", chiar frumos. Ai putea incepe de aici un soi de Credo.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com