| |
|
| |
Lumea asta e o mare repetiţie,
trăiesc o repetiţie generală continuă,
tot ce mi se întâmplă aparţine acestei repetiţii generale,
dinaintea premierei,
eu actorul,
eu spectatorul,
eu regizorul,
eu scenaristul,
eu cameramanul pentru un eventual film
montat la Hollywood-ul din spatele blocului,
eu omul cu banii, cum îi zice ăstuia?
eu omul cu machiajul, cu măştile, mai un retuş, mai o genă întoarsă,
cu mănuşile, omul cu jobenul, cu pălăria de fetru,
omul cu lumina, cu umbra, cu scara de griuri
eu sufleurul, în caz că nu voi aminti, tot eu, să mai spun,
hello / goodbye (mă pregătesc pentru Hollywood), că doară nu de genul
salut / hai pa
pa nu are nevoie de diacritice, spune atunci domnul Pa
şi eu
eueueueueueueueueueueu
cred că ar mai putea fi şi
altcineva şi
pregătesc
un loc în plus la comčdie
prefac o mască, arunc o mănuşă,
mai pun de o ploaie, de ceva lacrimi, chiar de ceva bani deoparte
poftiţi domnule, acesta e rolul dumneavoastră, încercaţi să nu daţi prea tare din aripi
se stârneşte praful pe scena asta, pe scaune, praf de un deget, şi atunci
domnul Pa ia loc în rândul întâi, pe când domnul Pa urcă pe scenă, pe când domnul Pa ia loc
în ultimul rând, pe când domnul Pa aprinde lumina albastru, pe când
domnul Pa îşi pune masca domnului Pa, pe când domnul Pa strigă la domnul Pa,
domnule Pa, excelentă replică, domnule, excelentă replică, nu-i aşa, domnule Pa? iar
domnul Pa din rândul întâi dă din cap, pe când domnul Pa din ultimul rând dă din cap, şi toţi domnii Pa din toate rândurile dau din cap, aleator, după cum le vine rândul,
pentru că toţi domnii Pa pot fi toţi
eu
în definitiv, măştile nu pot
măştile nu pot relua totul
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
vladimir -
2008-02-21  |
Un text in stilul deja caracteristic Alinei, un proiect care ne da de gandit nu numai prin intrebarile care le "degaja" ci mai ales prin modalitatea in care acestea sunt "strecurate" inspre subconstient. Cred ca miezul poeziei il reprezinta tocmai acel "euu...", un fel de afirmatie care rostita cu toata credinta/disperarea ar trebui sa aiba un rol soteriologic, sa regaseasca sinele/ego-ul si totodata sa-l dizolve pentru a putea face loc destul pentru "a primi".
"in definitiv" aceasta este chiar viata, o succesiune de roluri asumate mai mult sau mai putin, din care autoarea incearca sa revendice o proprie carare de regasire... alternativa? Ce e mai de folos... o masca fara contur sau una fardata? Ca de propriul chip ori ne-am saturat ori nu mai stim cum arata si am risca sa ne ghicim printre necunoscuti:)
|
| Aranca -
2008-02-22 |
Privind repetiţia generală promisă, prin extensie, mă gândesc la William Shakespeare şi „lumea-ntreagă e o scenă iar noi toţi actori în ea."
Această dedublare succesivă a domnului Pa şi personalitatea multiplă pe care ţi-o atribui vinovat e foarte interesantă. Neaşteptată empatie.
Finalul mi se pare concludent de altfel
"în definitiv, măştile nu pot
măştile nu pot relua totul"
Toată viaţa ne pregătim măştile de rigoare cu ipocrizie şi preţiozitate:
"şi eu
eueueueueueueueueueueu"
Dragostea e doar un carnaval la Veneţia.
|
| francisc -
2008-02-22 |
domnul Pa mi-a amintit, nu stiu de ce, de cele cateva pagini admirabile din Viata pe un peron, de Paler si de Palomar, cu jocul sau filosofic, aparent gratuit si relaxat. aceeasi eleganta si aceeasi invitatie la joc.
personal, as renunta la explicatiile de tipul celei din ultimele versuri.
ca a pastra masca poate fi atat de ...venetian..
|
| alma -
2008-02-22 |
Va multumesc frumos pentru interventia pe acest text,
Vladimir, onorata pentru penita la acest text! Cred ca mastile nu sunt folositoare sau sunt indispensabile. Aflam noi candva.
Aranca, intr-adevar, domnul Pa creeaza in jurul sau o neasteptat de buna empatie. Domnul Pa este un personaj pozitiv, el rade cu tine si te face sa razi cand esti trist, el are rabdare sa iti explice cum sa vezi lumea prin ochii sai. Domnul Pa te face sa crezi ca exista.
Dorin, ai dreptate cu versurile din final, nu sunt necesare. Asa voi face.
|
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com