| |
|
| |
inima mea decupată
îmi sună arginţi
la ureche
număr din doi în doi
cu glas de zăpadă
corbi vineţi cară ultimile raze
de soare
dimineaţa
un munte de ceară
te acoperă
cu săruturi de iarnă
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2008-02-19 |
nu prea se leaga, daca ma intrebi pe mine.
nu inteleg de unde vine si nici unde se duce si nici nu imi sugereaza nimic special
|
| tincuta -
2008-02-19 |
Se prea poate să ai dreptate.
Tare aş vrea să ştiu însă, cum te-aş putea întreba pe tine atunci când postez o poezie?
|
| Profetul -
2008-02-19 |
Nu stiu ce sa inteleg. Banuiesc ca intelegi ca expresia aceea a fost un colocvialism. Nu e nevoie sa ma intrebi pe mine cind sa postezi o poezie.
|
| hialin -
2008-02-21 |
Intr-adevar textul acesta este incoerent, se pierde firul logic.Imi place imaginea
"numar din doi in doi/ cu glas de zapada".
Mi-ar fi placut de exemplu sa vad "dimineata/ ofteaza prelung" . Asa... "oftatul prelung" suna banal, iar comparatia "cat un munte de ceara" ar avea farmecul ei, dar ar trebui "prinsa" altfel in context. Ceva nu se potriveste. Finalul cu saruturile cam strica tot ce ati incercat sa construiti pana acum.
Personal cred ca ati incercat sa realizati o idee intr-un mod imagistic si ati omis un aspect important... sensul. Mie textul imi pare un colaj de idei. Alternanta smoala, soare , iarna... trecerea este mult prea rapida si nu este justificata in niciun fel.
Ialin
|
| tincuta -
2008-02-21 |
Mulţumesc pentru sugestii, Emil.
Voi încerca să văd ce mai pot face din text.
tincuta
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com