| |
|
| |
ne īntoarcem pīnă la urmă
la rănile noastre prime
ca la niște rădăcini albe
de unde viața vine
simplu
sau poate īntr-un fel
mult mai transparent
decīt ne vine să credem
că este posibil
trecīnd spre neliniștea tandră a gesturilor
cumplit de nesemnificative
așezate īntre noi ca o baricadă
invizibilă
ne īntoarcem la ele
la rănile noastre nobile
ca īntr-un pelerinaj
din această risipitoare nebunie
pe care cu studiată emfază
o amanetăm din ce īn ce mai mult
pentru din ce īn ce
mai puțin
și cu o jenă aproape imperceptibilă
o numim īn momentele noastre
de sinceritate
viață
ne īntoarcem
mereu īn același loc
deși de fiecare dată
avem tot mai puține
cuvinte
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Sixtus -
2008-02-14 |
Prea "didactica". Nu "respira" dincolo de text. Si prea lunga. Cu toate ca "avem tot mai puține/
cuvinte"
|
| Profetul -
2008-02-15 |
Sixtus,
am mai citit de cīteva ori textul și nu am văzut de ce o numești didactică. Poate e puțin prea elaborată, prea multe determinisme. Dar nu mi se par neaparat īn plus. Iar ca lungime nu cred că e mai lungă decīt are nevoie. Poate īmi explici. Cu cīte cuvinte vrei tu.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com