francisc - 2006-03-19

citind randurile acestea ma intreb (si acum) luni ce va fi? plus ca ingere-ul ala triseaza la sigur. :D

Ela - 2006-03-19

Îmi place mult "clarviziunea2 dată de primele versuri. Îmi mai place deosebit fragmentul: "văd umblet de abur prin mlaştini acolo unde se târăsc nuferi căzuţi văd teama supurând asemeni unui izvor subteran". - consider că este firul auriu, de tensiune interioară a poeziei tale. Aşa cu m mă las eu în ea, în felul meu. Cumva cunoscut ţie. Repetiţia pe rânduri succesive a comparaţiilor "ca un glob", "ca o gheară", "ca un liant" poate fi lucrată. Finalul este mai soft decât restul poeziei, sentimentul meu este că intenţionat ai ales o anume liniştire, atenuare. Remarcabilă şi compoziţia: "gheară de urs lăsând urme pe sticlă", deosebit de sonoră, puternică. O astfel de duminică cred că apare o singură dată în viaţă. Atunci când apare. :)

Sapphire - 2006-03-19

Francisc, aceasta este, desigur, o întrebare esenţială. Felicitări, răspunsul este, tot desigur, mai puţin important. Sper că nu te iei de vocativul meu, da?! :-) Ela, am eliminat una dintre comparaţii, merci. Mă mai gândesc la celelalte. Finalul este... a se vedea comentariul lui Francisc, pe care îl bănuiesc serios că a încercat şi el la fel cu îngerul lui. Aşa este, atunci când apare.

alma - 2006-03-19

Poemul tău are un ritm aparte, un ritm interior specific lumii de vis. M-am regăsit în acest ritm, poate pentru că l-am folosit cândva şi doar într-un singur poem. E nevoie de o stare specială, autentică, pentru a reuşi să redai ritmul acela şi să îl poţi conduce până în finalul textului. Pentru a păstra acest ritm de care spuneam, încearcă să revezi următoarele: - "dimineaţa glob de cristal" (fără "ca un") - "crengile gheară de urs" (fără "ca o") - fără "crezi că" - "nu mă întreba" în loc de "nu mă întrebi" - "asemeni izvorului" (fără "subteran") Apoi citeşte cu glas şoptit. Sună foarte frumos.

francisc - 2006-03-19

alma, stare autentica nu exista. cat despre ritm - nu e decat o lepadare a pielii, depinde de exercitiu...

vladimir - 2006-03-19

O poezie buna ce vine sa prelungeasca linia ultimelor tale texte si cresterea valorica evidenta datorata in parte concentrarii ideilor si starii... o exprimare sugestiva, oarecum inedita, in concordanta cu subtitlul poemei. Titlul mi se pare foarte reusit.

francisc - 2006-03-20

dada, asa e! si eu cred la fel. serios.

Sapphire - 2006-03-20

Alma, îţi mulţumesc de sugestii, am modificat prima comparaţie, dar m-am abţinut la următoarea, pentru că m-aş repeta în procedeu atunci. Cu "crezi că" ai dreptate, dar încă nu reuşesc să modific: este legat strâns de "crezi" din finalul versului ("crezi tu... crezi, chiar crezi?"), iar dacă aş renunţa are trebui să renunţ şi la acesta, fiind pusă în situaţia de a face faţă altui "ostacol": "...a dorului/dar...". Subteran... mă mai gândesc. Iar dincolo mi-e greu să pun imperativ, e un loc, o poveste în care nimic nu poate să fie imperativ. Îmi place însă cum priveşti tu o poezie, mă ajută de cele mai multe ori să ma detaşez. Francisc, mie nu-mi răspunzi, dar celorlalţi da, ce să înţeleg eu de-aici? :-) Tu spui că nu există stare autentică, dar cred că te-ai luat mai mult de exprimare decât de esenţă, pe care sunt singură că ai prins-o (de comentariul Almei era vorba, desigur). Şi mai cred că nu ai nevoie de cuvintele altora dacă vrei să îţi susţii o părere. Desigur, aici eşti mereu bine venit, ba chiar cu zâmbetul pe buze, iar pentru asta se cuvine să-ţi mulţumesc. Cum spuneam, tare te suspectez că ştii ceva mai mult decât spui. Vladimir, habar nu am ce să spun când cineva numai mă laudă, uită-te şi tu, mai bine îmi ziceai şi ceva acolo să am şi eu ce răspunde, ce să mă apăr etc :-) Fără glumă... venind de la tine, mă ambiţionează.