| |
|
| |
mama
mătură prin curtea casei
ridică o vrabie moartă
din grămada de frunze
mângâindu-i aripile
mama
îmi aduce un ceai fierbinte
îşi trece palma
prin firele mele de păr albe
tăcând
din cană
se înălţau atâţia aburi spre cer
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2008-02-10 |
Deşi abia creionat cu nuanţele unui suflet fragil, ca o umbră din altă viaţă (viaţa este umbră şi vis...), răzbate atâta tristeţe din acest poem! Da, tristeţe...
|
| Djamal -
2008-02-10 |
Marina, iti multumesc de citire si pentru semn.
multa stima
|
| Dihania -
2008-02-10 |
genul de poeme care dor. si pentru ca dor, fugim de ele
|
| Djamal -
2008-02-10 |
dacă poemul reuşeşte să transmită aceea durere sau tristiţea de care a vorbit Marina
înseamă c-am reuşit să transmit ce trebuie şi acest lucru mă bucură.
vă mulţumesc petru citire
|
| lucian -
2008-02-10 |
melancolie cuprinsa in cuvinte inspirate. felicitari!
|
| lucian -
2008-02-10 |
a! titlul, totusi titlul... cred ca poemul acesta trebuia sa poarte altfel de titlu.
|
| Djamal -
2008-02-10 |
iti multumesc de citire si pentru apreciere.
te mai astept
cu drag
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com