| |
|
| |
când ne-am văzut
te-ai retras speriată
înapoi în granitul statuii
pe care o locuieşti împreună
cu păpuşile tale de cârpă
să nu te rogi niciodată
în parcul acesta
cu miros de casă pustie
corbii înghit vorbele celor vii
chiar înainte să fie rostite
te pot face să uiţi numele
Dumnezeului la care te rogi
de aceea pe aici fiecare
iubim numai fotografii
femeile
mai ales cele tinere
de prea mult dor
îşi lasă unghii lungi
sapă tunele sub urmele de paşi
după foşti iubiţi
împart acadele
copiilor nebotezaţi
şi atunci lucesc
ca nişte candele
câteodată unii dintre noi
nu se mai pot abţine
îşi ascund ochii în pumni
şi se ating cu limbile
ca nişte cobre
atunci vine un bărbat
cu un ghem de lumină
străbate aleile
dintr-o parte în alta
ne mângâie fiecăruia capul
bătrânii spun că înainte
ar fi fost înger
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-02-10 |
am perceput in strofa I acea dare inapoi, ca o intoarcere la inocenta, ca o tentatie a inocentei careia ii cad prada oamenii cand li se descopera forma, nevoia.
strofa II creioneaza un spatiu al interdictiei, al suprafetelor, al imaginii
adevarul celei de a 3 a strofe il impart. frumos spus
ultima, cand uneori depasim hotarul, in ac sete de atingere, arata o lume unde lumina, fie si venind din iad, lumineaza intunericul...
|
| Dihania -
2008-02-10 |
frumos. poate ca era mai bine fara unghii. oricum, imi place atmosfera pe care o creezi
|
| Aranca -
2008-02-10 |
titlul are o oarecare rezonanţă gotică. te-ai gândit numai la "loc"? sau ai dorit o conotaţie medievală?
strofele II si IV sunt reprezentative, după opinia mea. restul are iz de balast.
strofele menţionate m-au dus cu gândul la incubus şi sucubus...şi la un tablou celebru al lui Nikolaj Abraham Abildgaard din secolul XVIII.
|
| lucian -
2008-02-10 |
un poem plin de sensibilitate, in care, insa, imaginile ce se succed, nu se impletesc pe masura imaginatitei autorului.
|
| vladimir -
2008-02-11 |
Dorin... intr-adevar ceea ce am vrut sa surprind a fost setea acuta, dusa pana la limita, setea aceea pe care nu o poti defini insa care te macina in profunzime ca un cancer. Barbatul din final a fost lasat intentionat in penumbra pentru ca fiecare dintre cititori sa gaseasca o cale de iesire din cerc pe potriva sufletului sau.
Matei... sa stii ca m-am gandit si eu la acele unghii insa le-am lasat pentru ca surprind pe langa aspectul tragic al cautarii oarbe in htonian si ideea cochetariei feminine, a lustrului, a aparentei.
Marina... cu siguranta ca s-a vrut prezentarea unor personaje intr-o atmosfera gotica... cred ca stiu despre ce tablou vorbesti... referitor la incubus/sucubus... hmm
Lucian... facem si noi ce putem... uneori tabloul este unul reusit alteori mai incercam :)
Multumiri tuturor pentru cuvinte.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com