Turbure Vlad -- dare de seamă -- poezie

Aranca - 2008-02-10 Penita

Ai o cămaşă de versuri cu guler înalt, scrobit, despre care nu se vorbeşte decât în şoaptă în strana literelor de teama întâilor salcâmi înfloriţi de la intrarea Ierihonului...
Şi porţi metafore la două rânduri între sarcasm şi ideal:
"dacă am prieteni? da domnilor da cei mai buni prieteni ai mei
sînt pereţii apartamentului în care locuiesc
fireşte de ziua lor le fac daruri o icoană pe lemn sau portretul mamei mele"

"unora chiar le-am săpat groapa aşa de frumoasă ieşea
că te aşezai în ea de viu să-ţi cadă aşteptarea pe piept"

şi finalul da şi finalul îl subliniez:
"însă recunosc aşa e
cîndva m-am uitat şi eu lung atît de lung şi înalt
încît am văzut un orb trecînd pe privirea mea ca pe o punte
cu mîna la gura sa nu îmi ia aerul
şi am crezut că înfloriseră salcîmii la intrarea în Ierihon
însă erau doar miei domnului care păşteau la picioarele mele"

nu ştiu dacă e un typo mic: "miei domnului",mi-ar place să sune mai ales aşa, cum este acum...

Peniţă pentru autocritică. Şi talent.

lucian - 2008-02-10

tanarul din Ierihon reinvie in aceste versuri. motivul biblic se vadeste purtat in inspiratele versuri "odată am tras şi clopotul la biserică/la noi era ca un fel de batistă cu care îţi luai la revedere de la morţi".

alma - 2008-02-10 Penita

Cat de frumos ai putut spune aici:

"ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima
la atingerea cerului văzut de sus"

Complicat si frumos, si trist poem. Mereu am lacrimi in gat cand citesc poeme scrise de tine, mereu.

Insa nu ma impac deloc cu naveta aceea in poezie. Si nici cu apartamentul, parca e zestre insirata, ei, bine, nu, domnule. Scoate apartamentul, lasa casa. Si nici cu abonamentul nu ma impac, insa aici chiar nu stiu ce sa asezi in loc.

"te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara şi să te întrebe
ai verde la tine?" Nu m-am gandit niciodata, insa mereu am verde la mine. Pe inima.

Acest poem si inca vreo cateva scrise de autori de pe H (si ma refer la poemul lui Virgil, "Atit imi doream", la un poem al lui Emil, stie el care, mai sunt si altii, si am sa fac ulterior un soi de lista, sper sa am timp), asadar, acest poem merita sa fie studiat in cadrul orelor de literatura din scoala, din facultate. Nu exagerez, ma abtin sa nu spun tot ce am de spus referitor la chestiune.
Astept ca Domnia sa Aalizeei sa trimita volumul la concurs.

Am o idee. Deocamdata, penita aici si revin.

alma - 2008-02-10

Revin cu ideea, de a initia un concurs de genul, Poezia saptamanii, poezia lunii, autorul lunii, autorul anului 2007, eventual pe sectiuni etc.

aalizeei - 2008-02-13

cu stimă pentru cititorii şi comentatorii mei; să îmi fie iertată simplitatea rostirii Aranca-Lucian-Alma.

francisc - 2008-02-14

ac text mi se pare fantastic pentu ca reusesti -si in toate textele tale de altfel-sa dai cuvintelor aerul acela de poem clasic dar modern, sa induci cititorului acea stare de liniste si impacare cu sine. aici ai, pe langa eleganta stilului si adeziunea la un mod aproape christic de a fiinta, o rezonanta semantica care, asa cum f bine precizeaza alma, m-a facut sa ma simt solidar cu trairea poetului. nu pot reprosa nimic, e frumos...noul isus cu mioarele gadilandu i picioarele, mama, batista, mortii (fiecare isi are mortii lui) abonamentul, naveta, ingerii, calimara etc, ca si cum poetul, impanzit in panza lucrurilor nu stie cui sa se dea, cum sa o facă. e vorba despre prieteni si tristete, despre duminica si melancolia ei, despre refuzul categoric al cliseelor, despre simtul fin al realitatii...
vine, vine primavara si eu nu am nici un fir verde in gură...

aalizeei - 2008-02-16

Dorin Cozan,
Nu ai niciun fir verde în gură? poate aştepti să-ţi “cadă pământul, rotunjit de buzele tale, în gură”. Cu stimă.