Pierdut Pen Name

Login

Pierdut Parola

Inscriere

 
   
 

poezie
generala

exact la mijlocul sărutului
...ei...

de paul blaj (yester)
autor hermeneia





camera ei mirosea a vanilie şi mandarine, era o zi de octombrie negru,
am intrat şi mi-am scos haina de pe mine aruncând-o cu un gest lejer,

ea se descălţa şi aveam impresia că relieful devine papuci de casă moi,

între timp… vorbea cu mine, - pe ce parte a patului îţi place să dormi?
am auzit întrebarea, venea parcă din amestecul acela amplu de căldură
cu intonaţie simplă, trebuia să-i spun că m-aş dezinventa lângă tristeţea
acelei simplităţi,
dar am privit pe fereastră, nu era un view deosebit,
un gard lângă un zid, oameni care treceau liberi prin viaţă, unii cu sacoşe,

şi cine crede că gardul vrea să despartă? şi cine cumpără zidul gata făcut?

pe cer stoluri mari survolau interesele tuturor camerelor din cămin,
cu ce i-ar ajuta pe oameni dacă s-ar privi fără să se atingă? i-am zis
îndreptându-mă spre raftul cu beletristică…a,
cărţile ordonate nu jignesc pe inculţi, ştiai?ea a zâmbit,
s-a apropiat de mine cu mobilul ei în mână şi mi-a citit un sms:

- îngheţ. mă gândesc la tine. abia aştept să te văd. am multe să-ţi spun.

nu mai ştiu ce mi-aş fi dorit să tac, - te confund cu lipsa mea de orgoliu,
azi am trăit mai mult decât cuvintele mele, erau vorbe, doar litere aliniate…


- îmi place să dorm pe partea fericită a patului, am spus exact la mijlocul
primului sărut.







2008-02-08
512


yester

Cele mai noi texte publicate

mai departe decât tristețea - yester- (poezie)
reclamă pentru viață - yester- (poezie)
cu o pată grena pe veston - yester- (poezie)
absenţele sunt o tristeţe - yester- (poezie)
m-a început albul - yester- (poezie)
noapte de pământ ars - yester- (poezie)
ai mâna rece, eşti sinceră...moarte. - yester- (poezie)
...istoria scrumului - yester- (poezie)
...aparţin mersului - yester- (poezie)
Sincer pe cauţiune - yester- (poezie)


Cele mai noi comentarii

...dacă aș fi... de yester
la mai departe decât tristețea

se pot îndruga... de yester
la Poem cu geamurile sparte

...tonul elegiac îmi... de yester
la cineva cânta în locul meu

Dorin, am râs... de yester
la mai departe decât tristețea

am așteptat am... de yester
la mai departe decât tristețea

 
  comentariile se pot face numai după ce vă logaţi

  comentarii la acest text


Profetul - 2008-02-08    
dom'le daca nu era cu sarut era mai bine. uite ca am spus-o. tocmai eu, brutus, vei zice, eu romaticul incurabil. dar e de dragul poeziei, yester. de dragul poeziei nu saruti
in rest e cred ca o boala. pina si acolo vad ca incepe primavara. va fi un an ciudat


Aranca - 2008-02-08     Penita
Aşa cum numai yester şi-a ticluit zestrea literelor între două insomnii ale unui înger, până ce se aud runele nopţilor ce vor fi fost să vină:
"nu mai ştiu ce mi-aş fi dorit să tac, - te confund cu lipsa mea de orgoliu,
azi am trăit mai mult decât cuvintele mele, erau vorbe, doar litere aliniate…"

Frumos contur al vieţii tale ce iată, se metamorfozează treptat, sub povara martorilor indiscreţi ca noi (ceilalţi muritori), un poem superb de/din dragoste, aşa cum puţini au parte şi le este dat să scrie, adică până la sinceritatea şi fericirea de a se spovedi simplu, dintr-o răsuflare:
"- îmi place să dorm pe partea fericită a patului, am spus exact la mijlocul
primului sărut."
Peniţă pentru eleganţa mărturiei.

Dihania - 2008-02-08     Penita
greu sa argumentez de ce si ce imi place. poate ca intradevar era mai bine fara sarut. oricum, un poem fara fisuri. imi place ca vad multe constructii originale la tine

yester - 2008-02-09    
...'coane Virgile, cine poate spune: de acum e primăvară? da, e o boală şi e a mea. am reţinut nuanţa şi of şi ioi şi io romanticul incurabil îţi mulţumeşte de rânduri. ai punctat bine.
...şi dragă Marina, îţi mulţumesc, dar eu pe hermeneia nu sunt nici sub poala popii nici în vreun niscaiva tribunal, adicătelea ce e de mărturisit?:) dar aşa, ca între prieteni, te înţeleg perfect şi mă înregimentez, deşi eram de mult, în batalionul doi, în caz de Nicolae duplicated sau reloaded:)! ştiu că nu e nevoie de mine în probleme facile, dar aşa... de dragul de a fi ce sunt...
glumesc. chiar sunt bine dispus pentru că am fost elegant. mulţumesc de aprecierea sinceră, Marina.
Îţi mulţumesc, Matei!Mă bucur că sunt unic:)!...şi da, sărutul trebuia plasat ca un subînţeles... însă a fost doar ca înţeles.
cu gânduri bune, vouă,
paul