| |
|
| |
de la ochiul păsării care se desparte de anotimp
la piatra care-mi pluteşte în sânge
nu e decât o dimineaţă
mai încăpătoare decât braţele lui Thanatos
iubirea este un gard viu creşte precum o iarbă aşa îmi spuneai
păsările vin ciugulesc seminţele de dor atunci pietrelor noastre le cresc aripi albe
între mâinile mele împreunate s-a facut noapte deşi niciodată nu e târziu
niciodată nu e târziu aşa îmi spui
apoi mă intrebi ce-mi fac cuvintele când nu-mi intră-n poem
eu zic sunt capre mâncând magnolii
cuvintele mele sunt capre ce pasc între două zeităţi
piatra care-mi înoată în sânge a luat drumul cocorilor
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-02-03 |
m-au incantat doua versuri "iubirea este un gard viu " si "cuvintele mele sunt capre ce pasc între două zeităţi".
da, si "intre mainile mele (..) niciodata nu e tarziu".
azi m am trezit fara alergii poetice. simti cum ne ciugulesc cuvintele din palma?
|
| anna -
2008-02-03 |
fara sa magulesc, dar daca tu spui ca te-au incantat fie si numai doua versuri din textul meu,
asta nu poate decat sa ma bucure... spun asta gandindu-ma bineinteles la faptul ca intre stilul meu (uite ca ii zic stil cu scuzele de rigoare) si ceea ce reusesti tu, este o alergatura ...
poate niciodata nu e tarziu, niciodata ... intre cuvintele tale si eu cea vie, da simt
cum ciuguleste piatra din palmele noastre, apoi zboara cu spaimele mele cu tot
|
Aranca -
2008-02-03  |
Poezie întru sensibilitate şi zbor, credinţă şi eros.
Totul este metaforă, păsările-pietre metamorfozându-se funcţie de vectorul zborului...o migraţie a pietrelor... (vezi Dinu Flămând "Migraţia pietrelor")...
Prima strofă îmi aminteşte de atmosfera din:
"Atunci am înţeles, tu erai singură
în cenuşiul mat al humii
eu însămi stam la capul tău
ca la celălalt capăt al lumii." (Ileana Mălăncioiu)
ca stare profundă a tristeţii, însingurării de sine...
|
| anna -
2008-02-03 |
Aranca - ma bucur daca crezi ca am reusit sa duc „sensibilitatea” mai departe de ...acea ploaie mocaneasca ce-mi tot tinea pe loc inima...
m-as bucura sa pot reusi macar pe bucatele, sa transform o sensibilitate „pacatoasa”, intr-o noua stare de armonie a mea cu mine insami, in care sa nu mai existe aceea nevoie imperioasa de a „ma impartasi” , ci o stare naturala in care metafora sa investigheze mai mult...
multumesc de lectura si de semn!
|
| Profetul -
2008-02-04 |
ideea asta cu pietrele nu cred că mi-a plăcut în mod deosebit. mai mult mi-a plăcut ideea cu caprele în tufa de magnolii
|
| anna -
2008-02-07 |
multumesc de parere Virgil! adevarat, caprele sunt mai inedite dar ciclul acesta se invarteste oarecum in jurul pietrelor (mele) ...
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com