| |
|
| |
Doar zorile mă spală de visele în care
Stau răstignit pe ţărmuri precum un pescăruş
Cu aripile scurte, rigide şi murdare,
Ce-ascunde în retină fatidicul urcuş;
Presimt acelaşi zbucium când norii se adună
La orizont şi-adulmec în umedul văzduh
Nefericite linişti şi dorul de furtună:
Iubirea ta e carne, iubirea mea e duh..
Mi te aşezi pe geană, mă primeneşti cu buza
Şi-mi laşi pe piept povara seraficului braţ,
Dar eu aduc rupturii de voluptate scuza
Dintâi că libertatea e-un mult mai aprig laţ
Şi doar pentru pigmeii crescuţi într-o cavernă,
Iubirea e rotundă, calină şi eternă.
3 II 2008
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| anna -
2008-02-03 |
frumoase constructii lingvistice, nu lipsite de un lirism frumos dozat...
sonetul, acest gen de scriere atat de desavarsit nu doar prin forma lui, in cazul de fata
mai ales prin esteticismul unor imagini, prin redarea acelui capat de lume din noi, neatins...
imi place „urcusul” acesta, sange al nostru viu, ce intrece uneori cerul...
subtilitatea metaforei: „...libertatea e-un mult mai aprig lat”
precum si puterea cuvantului rostit ca un crez:
„Şi doar pentru pigmeii crescuţi într-o cavernă,
Iubirea e rotundă, calină şi eternă”
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com