| |
|
| |
lumea se sfârşeşte
la picioarele mele
tablou nesemnat
prin care uneori trece
o armată de visători
în cadenţă spre aceeaşi
flămândă uitare
între noi
există doar o fereastră
câţiva paşi
pe care nu avem timp
să-i mai facem
gustul acrişor
al fructelor căzute
la răspântii
o femeie oarecare
nici măcar piatră de râu
să o fi putut zidi în arcade
pentru porumbi solitari
dacă ne-am împreuna palmele
cu un singur gest
aş putea separa
lumina cateristită
de ochiul deschis
am elibera în joacă
drumul pentru bolnavii
celui de-al 7-lea cer
privindu-i cum se amestecă
în miezul de ciocolată
al iadului
femeie absurdă
femeie perfectă
femeia mea cu zale
lumea aceasta fumegă
la picioarele mele
ca un hoit de dragon
iar tu încă te rogi
chemându-mă pe nume
înspre rădăcinile limbii
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2008-02-02 |
domnul meu, imi amintii de o povestire unde personajul principal se scufunda treptat, nebanuit de nimeni, in pamant, efectiv. si ajunge, ca n primul vers, sa vada lumea sfarsindu se la picioarele iubitei. uite, si eu exclam "femeie absurda/femeie perfecta"!
bravos!
|
| vladimir -
2008-02-06 |
Daca este vorba despre o experienta asemanatoare si increzator fiind ca nu era faza cu zmeul care-l baga in pamant pana la brau pe fat-frumos as fi interesat sa aflu care-i sursa. Multam de feed-back.
|
| francisc -
2008-02-06 |
Julio Cortazar, Idolul cicladelor, ultima povestire - Mangaierea cea mai profunda
daca n o sa ti placa, eu is napoleon! :P
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com