Ecaterina Bargan - 2008-01-30

un fel de scurgere a tablourilor imprimate în amintiri una dintr-alta, pînă la esenţă. astfel se acumulează nuanţe peste nuanţe, cu încărcătură personală, şi astfel, următoarea faţă a sentimentului diferă fundamental de prima. drum fără de un ţel/capăt fix, doar acea libertate de a te cufunda dintr-o iarnă în alta, cu visele îmbrăţişate. s-ar mai merita prelucrate pe alocuri trecerile, elementele de legătură, însă este atît de personal şi sensibil încît mă tem că dacă aş atinge un cuvînt, s-ar destrăma totul. nu ştiu încă dacă mă împac cu cele două puncte succesive, dar probabil au şi ele un rol de însumare, un altfel de strîmtoare fluidităţii. mi-a plăcut sinceritatea momentelor în care te regăseşti cu tine însuţi.

Aranca - 2008-01-30

Textul are textura unui crochiu interior al Nostalgiei...oare merită devoalată acea parte din noi sensibilizată la maximul existenţelor noastre? Deosebit finalul: "a lua, aşa, câţiva oameni, vii sau transparenţi, a-i aşeza lângă tine fiecare în parte, fiecare cu ale lui, în parte, lângă tine, apoi a simţi lângă care din ei poţi trece, aşa, o viaţă, două tu însuţi precum lângă El, Jesus, tu însuţi" Acest fragment-final de altfel, nu ştiu de ce, mi-a amintit de poeta mea preferată, Ileana Mălăncioiu, cu poemul: "Le dernier souvenir l’espace dévorait en soi toutes les choses silencieusement je les suivais encore du regard jusqu’à l’endroit où l’on ne voit plus rien comme dans les flancs d’un animal incolore qui épuise le monde et demeure affamé au moment même où il avale tout, jusqu’au dernier être vivant jusqu’à la roche finale ayant servi de tombeau à un homme et jusqu’à la croix posée sur ses épaules une dernière fois épouvantés nous attendions notre tour l’heure approchait fantastique et sévère l’espace dévorait en soi toutes les choses et impuissants nous le regardions faire." şi nu ştiu de ce (sau poate ştiu deja), în limba franceză... Peniţă pentru feed-back.

alma - 2008-01-30

Ecaterina, ai remarcat bine ca textul mai trebuie lucrat si ca nu duce, aparent, nicaieri, pare a se roti in cerc sau poate pe o spirala. Nelucrat - e anume lasat, de exemplu "langa care" - alaturare pe care nu as fi facut-o decat intentionat, in ideea de a da o nuanta de rudimentar, de materie prima, de neslefuire. Nu stiu cat am reusit si cat e artificial. Voi reveni.

alma - 2008-01-30

Aranca, sunt onorata de prezenta ta aici si iti multumesc pentru apreciere! Poezia doamnei Ileana Malancioiu este superba! De ce nu stii... sau poate stii deja? ... in limba franceza?

Aranca - 2008-01-30

Textul tradus în franceză de A. Bentoiu îl ştiam "par coeur", dar uite şi textul original în româneşte: ultima amintire de Ileana Mălăncioiu spaţiul devora toate lucrurile din el priveam în tăcere în urma lor spre locul acela unde nu se mai vede nimic ca-n pântecele unui animal incolor care mistuie lumea şi flămânzeşte în chiar vremea în care mănâncă totul până la ultima fiinţă vie şi până la ultima stâncă în care a fost îngropat un om şi până la ultima cruce pusă în spatele său nainte de-a se duce aşteptam cu spaimă să ne vină rândul se apropia fantastica oră spaţiul devora toate lucrurile din el şi ne uitam neputincioşi cum le devoră." ...Acolo unde un text rezonează, recunosc acest lucru.

emiemi - 2008-01-31

Apreciez mult rezonanta. Ideea mi se pare foarte frumoasa, pe cit de simpla te atit de frumoasa.A se lua asa... Nu stiu, pentru mine doar finalul mi se pare putin ratat cu acel Jesus-daca raportezi la miza intreaga a textului. Sau poate asta e efectul dorit.

alma - 2008-01-31

Aranca, multumesc! Deosebita poezie, suna excelent si in romaneste, si traducerea! O voi retine.

alma - 2008-01-31

Emil, ai dreptate cu finalul, o sa ma mai gandesc la el, vroiam cumva sa precizez ideea ca EL, Iisus, este cu noi insine pana la sfarsitul timpului. Veacurilor. Erei. Multumesc frumos pentru penita cu care sper sa reusesc sa dau un alt contur, mai definit, finalului!