aleena - 2008-01-29

Impresionanta poveste. Si captivanta. Ca sa nu mai spun ca nu m-am gandit pana acum la iubire ca la o arma de auto/distrugere in masa. Nu e chiar lipsit de adevar acest final de poem.

Sancho Panza - 2008-01-30

da, ti-a reusit foarte bine manuirea firului epic prin desisul metaforei. il citesc a doua oara si vad ca se imbogateste in sensuri. "si am privit cu totii ca niste animale proaste nestiind deosebi rînjetul măcelarului de privirea păstorului blînd am strigat toti ca unul învată-ne cum învată-ne cum iar el ne-a învătat pe toti încet foarte încet iubirea rînd pe rînd" excelent aleasa puntea aceasta catre final! iar primele doua strofe mi-au amintit de Llosa, de Razboiul sfrasitului lumii, mai exact. Imagini de un realism care nu oboseste, ci incita. ai schimbat finalul, nu-i asa? a fost o idee buna. las o penita.

hialin - 2008-01-30

Textul acesta demonstreaza ca nu este oricand indicat a se omite diacriticile total. Cel putin partea cu "oare ati incercat" nici nu mi-am dat seama ca e acolo, a trebuit sa reiau fraza pentru a o citi cum era firesc. La "rotulele genunchilor" din moment ce nu a existat nicio asociere metaforica ce poate implica "rotulele" cred ca existenta "genunchilor" este superflua. Descrierea mortilor ciopartiti imi aduce aminte de Remarque ("Pe frontul de vest nimic nou"). Fraza "războiul era pe sfîrșite morții erau mulți umflați pe cîmpii" suna fals si ambiguu. Mortii erau multi si umflati pe campii sau multi dintre morti erau umflati pe campii ? Imagini macabre, o constructie in jurul unei idei a razboiului, dar care pica. Razboiul se opreste pentru ca... "ne-a invatat iubirea". Ideea lipsei iubirii in contextul anterior nu este sustinuta in niciun fel, iar faptul ca un razboi este dus din lipsa de iubire devine o speculatie. La nivelul textului am remnarcat constructiile cu tenta negativa unele destul de bine conturate prin aliteratiile in "ne" si am remarcat o tendinta si la alti autori de utilizare a epizeuxisurilor negative. Aici "nici dupa". - "filele galbene ale hrisoavelor" stereotip. Mi-a placut ideea "calai bolnavi de tanjet". Cred ca ati putea concentra ideile mai mult... Ialin

Sapphire - 2008-01-30

De la "Povestea florilor de mireasă" încoace cred că nu am mai regăsit atmosfera aceasta de poveste în poveste, contopirea reuşită a izului de mit spus iarna pe şoptite în faţa focului mocnind (acolo unde toate poveştile pot fi adevărate) cu adâncul a ceea ce nu se spune. Eu cred că fiecare cuvânt trebuie citit cu mare atenţie aici, pentru că "eroii" nu sunt cine par a fi, intriga nu este nici ea uşor de dezlegat, iar consecinţele nici atât. Iubirea nu este văzută ca "salvatoare", ea nu conduce la terminarea războaielor, ci doar la terminarea războaielor "pierdute", la o nemurire al cărei cost este văzut în egală măsură binecuvântare şi blestem. Poezia are un aspect oarecum circular, să nu uităm că războiul este "sănătos" pentru "primenirea sângelui", un război este "ca un praznic" - fantastică asemănare (de-aici finalul dureros aproape, în lipsa morţilor care să justifice esenţa războiului "călăi bolnavi de tînjet prizonieri focului din gînd"); să nu uităm că iubirea a venit ca răspuns la căutările unei "sublime" forme de tortură. Mda, autorul se joacă în continuare cu minţile cititorilor (cât pe ce să scriu "ascultătorilor") săi, construind o lume aparentă şi punând întrebări fără să ne dăm seama, întrebări curajoase, care răstoarnă conceptele de iubire, moarte, război, biruinţă, dar, natura umană... Şi toate acestea spuse într-o... poveste, să nu uităm. Deşi îmi este greu, atunci când îmi place foarte mult un text, să mai aduc aminte şi despre imperfecţiuni, cred că ai putea să revezi: - "sunetul unui duh rătăcitor" - idee lipsită de reprezentare; - "iscoadele prinse nu vorbeau mult" - am citit chestia asta de mai multe ori şi tot aiurea sună. Negaţia nu dă bine în context. - cîteva diacritice lipsă - poate reiei textul la puricat. Ce observ eu acum, la re-lecturare: "nimic va jur", "nemaintîlnit".

alma - 2008-01-30

Trebuie sa fi lucrat mult la acest poem. Imi aminteste de vremurile cand poezia se lucra o noapte intreaga, poate mai multe nopti la rand. Mai ai cateva poeme asa.

nicolae - 2008-01-30

Saptamana trecuta inca un autor buzoian si-a tiparit scrierile. Intr-una din lucrari este chiar aceasta tema. Personajul dv. vine prometeic in mijlocul oamenilor cu focul intelepciunii salvarii prin iubire. Acolo, alt intelept venit <b>de acolo de unde intre bine si rau este o granita abia sesizabila, unde toleranta se impleteste cu intransigenta extrema, dragostea si ura sunt luciri ale aceluiasi brilliant...</b> si incearca sa-i invete pe oamenii care atinsesera perfectiunea prin iubire, ii invata sa ucida. <b> "Prea marea lor incredere in iubire ii pedepseste, se repeta chinul atator civilizatii distruse de dragostea nemasurata pentru armonie si rafinament, de tocirea instinctelor viguroase, o superevolutie reprezinta, ca ultima consecinta, o decadenta. Ganditi-va la urmarile lipsei de veghe, la gararea in palierul linistei increzatoare; ea insasi acumuleza, surprinzator, germenii unui dezastru viitor. Omenirea surprinsa de prea multa incredere in ea insasi. Surprinsa! Prin linistea si siguranta ei narcotizanta o pace senina ascunde pericole definitive. Existenta, spune Budha, trebuie condusa avand opinii rezultate dintr-o judecata justa – atunci te exprimi, actionezi si ai atitudini juste, creezi obisnuinte juste, slujesti o memorie justa si, mai ales, practici o contemplare justa. Mi se parea ca opinia lor despre viata despre viata suferea intrucat ignorasera mari segmente ale culturilor anterioare. Dezvoltasera o schilodita fateta iubirii! (...) actiunea e masura vietii, lupta si uciderea..." " toate castigurile lor, levitatia, telepatia, controlul biologicului in toate formele lui, precum si multe altele, orgoliul inflorit din acestea, sunt neindestulatoare pentru supravietuire, le mai trebuie ceva - spune acel personaj. Acum au nevoie de toata intelepciunea strabunilor lor, de la inceputuri, de cand au devenit ganditori traind in Hamangia, de atunci si pana astazi. Nu numai de arme au nevoie nefericitii, ci si de puterea de a se folosi de ele... impotriva oricaror reticente si impotriva oricui...."</b>

hialin - 2008-01-30

Erata: In loc de "diacritice" a se citi "semne de punctuatie" in comentariul meu anterior. Imi cer scuze ! Multumesc, Ialin

emiemi - 2008-01-31

Ma intreb oare cum ar fi fost textul asta recitat de Florian Pitis. Am citi, am recitit, mi-aduce cumva minte de Celelalte Cuvinte. Da, e foarte bine lucrat din punctul meu de vedere, unul din textele care nu se mai scriu azi.

aalizeei - 2008-01-31

Iată, aflu că a fost cîndva un război care a făcut şi a dres, adică “mulţi morţi”, “multe ruine”, iscoade prinse în fiecare cort - cîte iscoade domnule!- “căpitani nervoşi”, călăi şi fireşte condimente din belşug, numim aici elementele variate de tortură. E timpul să mulţumim poetului pentru originalitate şi generozitate, aşa aflăm şi noi cam ce poate face un război! Nu e nimic îmi spun, primele două strofe sînt doar un enunţ al problemei; sînt o fire optimistă, încă mai sper că o să primesc şi tema pentru acasă. Şi recunosc, parcurg strofa trei dintr-o suflare, cuprins de frenezie, ros de curiozitate, în căutarea răspunsului. Aproape m-am auzit strigînd – “învaţă-ne cum învaţă-ne cum”- însă mi-am luat seama la timp, prea eram copilăros! Cum? Adică iubirea şi mai ales în exces ca instrument rafinat de tortură?! Extraordinar! Şi tot original! Nici asta nu ştiam. Mărturisesc, aici am pus punct, trăsesem cu ochiul la rezultatele afişate pe ultima pagină şi pentru că nu am găsit acolo şi menţiunea – încercaţi şi alte rezolvări – m-am întristat un pic. Aceasta a fost experienţa mea pe scurt, acum voi exemplifica. Imagini moi, fără efect, “o banală nebunie”(spicuim ca sa nu lungim comentariul): “lăbărţată pe filele galbene ale hrisoavelor” „războiul era pe sfîrşite morţii erau mulţi umflaţi pe cîmpii” continuare inutilă: “la fel de mulţi şi la fel de ciopîrţiţi pretutindeni” şi mai jos se merge în acelaşi registru , cuvîntul condensare încă nu se inventase, suflul era departe. Logica din expresia “în fiecare cort iscoadele prinse nu vorbeau mult” îmi scapă. Vezi bine, ceva ceva tot spuneau, dacă se insista un pic pe terciuire aflam secretul. “nici după smulgerea zilnică şi încetinită a degetelor” smulgere încetinită de cine de ce? Smulgerea fără grabă-pe îndelete(!!) “căpitanii nervoşi ca nişte viermi albi în jurul cărnii” Chiar aşa, cum arată un vierme nervos, mai ales cînd are hrană din belşug? Etc. etc. înşiruire, înşiruire. În fine, orice adăstare are preţul ei! Eu cititorul, mă simt răsplatit doar cu aceste versuri: “un război sănătos un război după care puteai răsufla uşurat ca după un praznic îndestulător” cu stimă, cititorul

Profetul - 2008-01-31

Mulțumesc tuturor care au citit, comentat și eventual apreciat textul de mai sus. Îmi pare rău că nu am putut răspunde mai devreme. Promit că pe viitor voi încerca să scriu fie cel puțin la fel de prost sau cel puțin la fel de bine (în funcție de direcția opiniei celor care au comentat acest text) pentru ca să mă învrednicesc de cel puțin la fel de multe și variate comentarii. Și da, acesta este un text dintre acelea la care mai revin uneori ca la o pictură încă proaspătă sau la lutul umed al unei sculpturi. L-am recitit și mie mi s-a părut bogat și ispititor la a te război cu el Mulțumesc Aleena. Mă gîndesc că e posibil ca datorită profesiei tale să înțelegi ceva mai bine anumite elemente din text și mai ales finalul. Sancho Panza, da, am schimbat finalul. Nici acum nu cred că „it makes full justice to the text” dar asta e. Probabil ca dacă aș fi director de film aș fi putut face mai mult dar constrîngerea „întru text” este și asta o provocare. Merci pentru peniță. Hialin, cred că e foarte multă, foarte multă vreme de cînd să fi spus cuiva „nu mi-ai înțeles textul” și cred că poate fi oarecum un fel de nepolitețe să spui asta dar de data asta chiar mă tem că este așa. Nu contest că unele din observațiile tale pot fi corecte (deși ele nu mi se par că depășesc nivelul unor alternative doar) dar cred că te-ar ajuta mult mai mult dacă ai încerca să abordezi un text nu numai prin „cartezianismul” rațiunii și ai căuta să îl înțelegi și cu inima.

Profetul - 2008-01-31

Sapphire, aș minți dacă nu aș divulga faptul că m-am gîndit puțin la tine atunci cînd am purces la scrierea acestui text. Asta pentru că într-o anumită măsură îți cunosc gusturile. Și la urma urmei nu cred că e nimic rău cu a cunoaște și eventual chiar a ține cont de gusturile cititorilor tăi. Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta. Mulțumesc pentru apreciere și atenționări. Am să încerc să le corectez. Alma, da, este un text la care am lucrat mai mult și chiar l-am lăsat o vreme la „pritocit”, practică pe care din păcate nu o am prea des. Nicolae, mulțumesc pentru comentariu. Te rog pe viitor să nu uiți că pe Hermeneia nu se folosesc tag-urile HTML ci trebuie să folosești HCODE. Interesante aserțiunile autorului menționat și plauzibile dar dacă te uiți cu băgare de seamă la text îți vei da seama că eu am vrut să spun ceva puțin diferit. Și în plus, textul meu este o poveste, „orice asemănare cu evenimente din realitatea înconjurătoare este întîmplătoare și neintenționată”. Hialin, după cum vezi, la chestia asta sînt un „purist”(sic!)

Profetul - 2008-01-31

Eminemi, mulțumesc pentru apreciere. Mai ales fiindcă știu cît de bine scrii tu. Da, ar fi fost o onoare să fie citit de Pitiș. Aalizei, sînt nevoit să te trimit la răspunsul pe care l-am oferit lui Hialin. Sînt convins că textul de mai sus poate descumpăni pe unii cititori dar nu văd asta decît ca pe ceva motivat de gust. De aceea chiar și în observațiile tale nu observ o analiză mai profundă decît o descriere a ceea ce ai simțit tu citind textul. Și asta e bine. Dacă textul naște reacții atunci cred că este bine. Chiar și ultima ta remarcă mă face să cred că l-ai citit în registru ludic la fel ca și cum ai modula un concert preclasic în ritmurile unii vals. Se poate obține orice dintr-un text în funcție de cutia cu oglinzi în care vrei să îl privești. Iar efortul unui cititor de a face asta nu poate fi decît apreciat.

nicolae - 2008-01-31

*dar dacă te uiți cu băgare de seamă la text îți vei da seama că eu am vrut să spun ceva puțin diferit.*(P) De ceva timp intalnesc preocuparea multor oameni de a schimba lumea. Eu am inteles ca personajul dv ofera o utopie, fiindca iubirea, daca nu este in ghilimele, adica o prefacuta iubire, nu poate exista razboi. Adineaori am citit un text in care un autor drag mie ducea mai departe meditatia lui Nietzsche: "Lumea ar putea fi schimbata de un Caesar cu sufletul lui Hristos". Ceea ce propune si autorul citat de mine anterior. Daca povestea dv. propune obtinerea fericirii unora prin schingiuirea sau omorarea altora cu si mai multa arta, nu poate fi decat revoltator. "O vietate nu trebuie ranita nici macar cu gandul" (D.I.R,)

Profetul - 2008-01-31

nicolae, povestea mea nu propune nimic. Povestea mea... povestește, atîta tot. Doar nu îți imaginezi că mă apuc să folosesc marginile unui vers ca pe balustrada unei tribune. Sau că încep să mă bag în seamă ca pe un promotor de curente sau filozofii. Sau să „schimb” lumea. Sînt alții, destui care nu fac decît din astea și după părerea mea au devenit plictisitori. Pentru că lumea în esența ei nu se schimbă niciodată. Vorba lui ăla care a scris Ecclesiastul. Mie îmi face plăcere să observ și să scriu. Cînd am timp. Dar nu, nici de data asta nu ai înțeles. Și de fapt asta mă bucură. Începusem să îmi pierd îndemînarea de a „ascunde” lucruri.

aalizeei - 2008-02-01

Virgil Titarenco, Pentru că tot sînt “mulţi morţi” în “povestea uitată a regilor stepei”, răspunsul tău sună a clopot în dungă dar pînă şi limba clopotului îşi găseşte echilibrul pe buza de bronz . Aşadar îţi mulţumesc pentru eleganţă şi căutarea punctului de echilibru. Pe scurt: Dacă tu mă trimiţi – cu bună cuviinţă, cum altfel? - la răspunsul oferit lui Hialin, eu redau aici din răspunsul pe care l-ai dat Sapphirei. 1.”nu cred că e nimic rău cu a cunoaşte şi eventual chiar a ţine cont de gusturile cititorilor” 2. “mulţumesc pentru aprecieri şi atenţionări. Am să încerc să le corectez”( pe care dintre ele?) Una dintre atenţionări se referă la versul “iscoadele prinse nu vorbeau mult”, observaţie regăsită şi în comentariul meu. Concluzii: 1.1.Probabil cu referire doar la cititorii care aduc laude. 2.1.împarţi cititorii în două categorii: a. cititori care au comentarii favorabile-cu elaborări profunde, cu aplecare pe detaliu; Din delicateţe nu dezvolt, sugerez doar un scrool! b. cititori care au comentarii critice-aceştia nu fac o analiză profundă, nu înţeleg, nu simt, sînt descumpăniţi, avînd aplecare către ludic. Observaţiile lor nu merită atenţie. Da, ai dreptate, este “ceva motivat de gust”! Notă(să ne destindem): În primul meu an de şcoală am avut probleme cu scrierea cifrei cinci, pur şi simplu nu îmi ieşea şi eram amărît peste fire. Într-o zi am crezut că am cel mai frumos cinci din lume. Uite mamă ce cinci frumos am eu! am zis. Unde vezi tu, că nu seamănă! s-a mirat mama. Nu înţelegi tu mamă, nu întelegi!! Şi de atunci sînt mai sfios în repezeală!

Profetul - 2008-02-01

Eu am avut mari, foarte mari probleme cu cifra patru. Atît de mari încît și astăzi am o indispoziție cînd mă gîndesc. Cîte dupa-amiezi pierdute scriind la nesfîrșit cifra patru în loc să fiu afară la joacă. Și asta cu atît mai mult cu cît în școala mea am început direct cu stiloul și niciodată cu creionul așa cum făceau alte școli. (Pentru mai tinerii mei cititori și care nu știu ce este acela un stilou, el este un instrument subțire și ascuțit care se folosea în anii '60 în clasele primare la tortura și supliciul școlarilor.) Cu timpul însă am ajuns să depășesc și să rezolv problema asta a scrierii cifrei patru. Citind expresia “mulţi morţi” în “povestea uitată a regilor stepei” continui să nu văd nici o problemă. Iar dacă există una cu siguranță că, așa cum am spus, nu se ridică dincolo de pretenții de gust, ceea ce este, nu-i așa, relativ. Și acum hai să răspund (la provocare): 1- nu, nu se referea doar la cititorii care aduc laude și mă uimește că Aalizei se face că nu vede cuvîntul magic acolo, cuvîntul „eventual”. În plus, a afirma că aceasta înseamnă că eu scriu „pentru anumiți cititori” este, cum spun englezii, „preposterous”. Mi se pare evident (trebuie să spun asta) răuvoitor sau cel puțin suspect faptul că Aalizei trece sub tăcere sau ignoră următoarea frază din răspunsul dat de mine lui Sapphire „Să nu îmi ceri însă să mai scriu așa ceva pentru că a face asta nu este în totalitate sub controlul meu și mă gîndesc că tu știi asta.”. Oare nu spune asta că și dacă aș vrea (ceea ce nu este cazul) nu aș putea să scriu „la comandă publică”? Nu cred că există cineva care să poată spune că am scris ceva în mod expres pentru că m-a rugat sau pentru a satisface preferințele acelei persoane. De asemeni, a folosi expresia mea pentru a susține că de fapt eu ignor sau resping pe cei care nu mă laudă sau mă critică aspru este absolut nejustificat. Aș minți dacă aș spune că tresalt de bucurie cînd cineva îmi critică aspru și îmi „face praf” un text. Dar asta nu a însemnat și nu înseamnă că i-aș ignora sau nu aș căuta să înțeleg punctul lor de vedere. O astfel de interpretare a cuvintelor mele este o răstălmăcire neprietenă cu adevărul. 2- faptul că „împart cititorii” mi se pare ceva absolut nevinovat. Împărțirea este o operațiune matematică obiectivă proprie gîndirii umane. Adică nu există nimic inerent rău cu ea. Toți o facem. Împărțim la doi, la trei, la nouăzeci și trei. E dreptul nostru de ființe raționale (cu partea stîngă a creierului întreagă) să o facem, nu? Problema se pune doar cu ceea ce facem cu rezultatul împărțirii noastre. Now, a spune că eu savurez doar observațiile celor contemplativ-romantici și ignor sau resping pe cei sarcastic-ludici este din nou o concluzie eminamente greșită. Evident Aalizei nu a citit prea mult din textele mele inclusiv din cele care au apărut în volumul meu pentru a vedea că am o deosebită aplecare pentru ludic și chiar sarcastic. Cei care sînt mai familiari cu scriitura mea știu că așa este cazul. În cazul de față însă eu nu m-am jucat și nu am gîndit textul la modul ludic. Dar nici nu am interzis nimănui, cu atît mai putin lui Aalizei să o facă. Expresia mea a fost „Chiar și ultima ta remarcă mă face să cred că l-ai citit în registru ludic la fel ca și cum ai modula un concert preclasic în ritmurile unii vals. Se poate obține orice dintr-un text în funcție de cutia cu oglinzi în care vrei să îl privești. Iar efortul unui cititor de a face asta nu poate fi decît apreciat.” De unde și pînă unde a înțeles Aalizei că prin aceasta eu îi resping abordarea va rămîne un mister pentru mine. Iar generalizarea concluziei lui nu face decît să mă uimească și dezamăgească în continuare. Dar asta nu mă face să nu sper că așa cum am reușit eu pînă la urmă să scriu cifra patru, tot așa cu timpul cred că și Aalizei va ajunge să înțeleagă și eventual să guste „povestea uitată a regilor stepei”.

Dihania - 2008-02-02

imi pare un pic cam brusc ori cam scurt finalul. oricum, nu apare des asa un text prin preajma. felicitari.

Profetul - 2008-02-03

Matei da, ai foarte mare dreptate. Acesta e lucrul care m-a indispus și pe mine. Și știu că este vina mea. Și că din cauza aceasta va trebui probabil să revin asupra lui. Uneori chiar menționarea explicită a iubirii mă deranjează. Am vrut să fac atît de mult și mi-a reușit atît de puțin.