| |
|
| |
Niciodată cerul n-a fost mai senin
Ca īn prima noastră lună de gustar
Oamenii din lume miroseau a crin
Şi zāmbeau curat pietrele cu var
Calea măturată de un biet pescar
N-avea gustul trist al florii de pelin.
Pluguri pregăteau pe obraji ogorul
Şi creştea īn spice bob de bucurie.
Macii nu ştiau să īşi poarte dorul,
Dar plāngeau īn taină o vinovăţie
Neamul lor cu spini, alăptat din glie
N-a putut să-i cruţe de dureri Feciorul.
Timpul odihnea clipele sub gene,
Şuşoteau tăceri vorbăreţe foarte
Glasuri īşi opreau curgerea prin vene
Şi-aşteptau să poată merge mai departe.
Se temeau, ce-i drept de aceeaşi moarte,
Dar mai mult de veşnic somn cu lene.
Īmpletea lumina toată neputinţa
Lutului de-a prinde formă-n Māna Sa
Pentru a iubi şi mai mult fiinţa
Suflul fără viaţă care īnvia.
Īntr-un colţ de Rai, pe genunchi de stea
Mama mă năştea.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Profetul -
2008-01-29 |
Un text destul de "intors spre sine" si parca prea mult spre traditional. Probabil expresia reprezentativa este "Dar mai mult de veşnic somn cu lene."
|
| hialin -
2008-01-30 |
In "Dar mai mult de vesnic somn cu lene" pica ritmul. Poate are trebui sa revizuiti versul.
Textul este destul de simplu, de vioi, nu iese in evidenta prin ceva anume, are un aer invechit. E placut la citire, nu-ti lasa ceva deosebit in minte, dar va spun ce mi s-a zis si mie de multe ori... "nu se mai scrie asa".
Ialin
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com