| |
|
| |
Lasă-mă, Doamne, să mă legăn pe un fir de lumină!
Aşa printre stele o cometă sau peste munţi vultur plutind
Sau să fiu un ram unduitor şi sălciu, susur de apă vuind.
Să mă ţii de mâna dreaptă şi stânga să plutească prin aer.
În caruselul luminii solare, peste câmpii verzi la întâmplare
Să zbor, să plutesc, să alerg, să visez despre lumină.
Orbitele ochilor îmi sunt uriaşi cu pielea spatelui tăbăcită.
Greutatea nopţilor i-a aplecat. Acum sunt bolnavi şi osteniţi.
Tălpile îmi sunt răni deschise iar degetele au unghii cu flori.
Am rătăcit drumul cerului. Stau în întunericul răstignirii.
Lumea se frânge, cerul se împarte, îngerii fac găşti în jurul Tău.
Între noi au crescut munţi plini de rugăciuni şi cascade.
Cândva am fost balerin. Dansam alunecând ca pe gheaţă.
Pluteam înainte de a fi lumina şi, parcă, înainte de viaţă.
Ah, cât poate fi de divin întunericul când nu are speranţă!
Astfel am învăţat să aştept lângă drum şi să număr umbre.
Trec singure pline de neîmplinri şi de vise nemărturisite,
Ciuturi putrede care slujesc fântânilor de mult secate.
Cerul uneori se întunecă din stoluri care vin şi apoi pleacă.
Nu le văd. Umbra lor adânc îmi apasă în spate şi vie o simt.
Cu ea după raze de soare mă avânt şi lumină cerşesc.
Tu treci cu toţi îngerii tăi necunoscuţi, cu toţi norii departe
Şi Te strig cu puterea firii ca din cea mai neagră noapte:
Lasă, Doamne, un fir de lumină să-mi cadă în pleoape!
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Aranca -
2008-01-26 |
Atenţie la editare:
"Lasă-mă, Doamane"
"ca pe ghiaţă"...
legături de tipul "întunecă cu stoluri"...
|
| lucian -
2008-01-27 |
multumesc, aranca.
|
| Sancho Panza -
2008-01-27 |
Lucian, cu sinceritate vin si-ti spun ca textul asta nu mi-a placut. Parca as fi intr-un carusel (cum zici tu in al doilea vers) alcatuit din lamentatii si idei colorate strident; am ametit. Nu contest autenticitatea emotiilor tale, ci sunt putin agresata de hainele in care le-ai imbracat.
M-am zgariat de asemenea in "Orbitele ochilor îmi sunt uriaşi cu pielea spatelui tăbăcită." si in "gascha de ingeri". Bun, sa amitem ca e o problema de gust...
Iar versul asta a alunecat in patetic cu amandoua picioarele, dupa parere mea:
"Ah, cât poate fi de divin întunericul când nu are speranţă!"
ce mi-a placut:
"degetele au unghii cu flori."
si
"Ciuturi putrede care slujesc fântânilor de mult secate"
dar mi se pare putin in economia textului.
scuze daca-ti par prea drastica; ce sa fac...tu mi-ai spus sa mai trec pe pagina ta. Probabil nu stiai ce risti...
amical,
Adriana
|
| Profetul -
2008-01-27 |
„susur de apă vuind” - e ridicol
„să visez despre lumină” - e hilar
„ iar degetele au unghii cu flori” - deja rîd fără să mă pot controla
.... acesta este efectul scontat?
dacă textul a încercat o oarecare „inversiune” a percepției, finalul îl dă peste cap cu „normalitatea” lui.
știi ce cred eu? că tu vrei să scrii ca arghezi dar nu îți iese
|
| lucian -
2008-01-27 |
va multumesc pentru sinceritate! desi este greu sa accepti comentarii taioase, totusi le apreciez in ideea ca se vor constructive.
adriana, punctul tau de vedere m/a pus pe ganduri. cred ca voi interveni in garderoba mea poetica.
profetule, nu incerc sa copiez, nici sa imit. poemul l/am scris gandindu/ma la orbul din Ierihon, cel vindecat de Iisus.
|
| Profetul -
2008-01-27 |
ok, m-am pripit facind anumite afirmatii. imi cer iertare Lucian
|
| lucian -
2008-01-28 |
iertare cer si eu, Profetule, pentrru datile in care te/am suparat.
cu consideratie.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com