| |
|
| |
Ideile mor scurse în creiere scurse şi uite
desfac monitoare poate imagini
expiră prin sitele pixeli
exil încifrat în
acute
maluri iubito în maluri e apa stătută
oraşul se scaldă sub poduri
adânc printre valuri
raze albite
exultă
uriaşi urcă serele-n irişi secundelor cruce
liturgic răsună cupola cenuşă
trec rar cărămizile arse
iarba adie mai roză
mâl roz să
arunce
înalt mai e cerul şi gri ca şi umbrele câinelui
negru
zorii se-nvaţă cu fumul asfaltul înghite avid
iluzii în pixeli sorb noaptea oraşul
dau foc să existe
uriaşii din
rug mai rămâne
ideea ce moare şi plânge prea ultima-n zid
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| francisc -
2006-03-19 |
o, iubito, esti roza ca roza vanturilor. ( :D m-a inspirat, pentru ca mi-a placut ideea, care idee cred ca ma ....preaziduri)
|
| alma -
2006-03-19 |
Am remarcat aranjarea poemului în straturi, trepte, estuare. E stilul tău, cerebral, câteva metafore, neologisme intersectate cu imagini în sepia. Am reţinut "secundelor cruce".
|
| Dedal -
2006-03-20 |
nu e chiar Cantarea Cantarilor :), iubita e alba, malul orasului roz, umbrele gri, depinde in ce ape ale inspiratiei te scalzi, Dorine, speranta mea era ca si elementele de acrostih sa fie devoalate si inspiratoare,
orasul ca o temnita devoratoare de idei, cu zidurile care cresc numai atunci cand ingroapa in ele ideea, ultima (acrostihul),
de aici arealul, irealul, sumbrul, artificialul, acel "no time" al "secundelor cruce", bine surprins, Alma
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com