| |
|
| |
Da, ai dreptate!
Plâng la toate înmormântările străine,
pentru toţi străinii înmormântaţi
şi mai ales pentru mine.
Mi-e dor de cei veşnici aşa cum mi-e dor de tine:
dimineaţa când mă trezesc,
seara când adorm sau nu adorm,
şi de fiecare dată când îmi dau seama
că nu fac nimic să te iubesc mai mult.
Asta sunt!
Tristă pentru cei care pleacă,
tristă pentru cei care rămân.
Nu îmi plac sicriele cu capace,
florile coroanelor de brad
şi iubirile nemărturisite.
Nu am vrut amintiri cu tine
din nici un cimitir, din nici o moarte.
Dar iată-mi sufletul pictat cu un gol
pe care simt că o să-l umplem împreună.
Cineva săpase o groapă,
altcineva ţipa să nu arunce nimeni cu pământ.
"Aruncaţi cu zăpadă!"
Eu...nu am aruncat cu nimic.
Tu...ai rămas deasupra gurii deschise,
sprijinind pe umeri cerul,
ca un om care nu cunoaşte altă cale.
|
|
|
|
| |
|
|
| |
comentariile se pot face numai după ce vă logaţi
|
| |
comentarii la acest text
| Ecaterina Bargan -
2008-01-25 |
aş fi evitat formularea "cu_capace".
mi-a plăcut ideea golului care se vrea umplut impreuna, exclamaţia cu zăpada şi finalul deşi se putea formulat mai simplu ultimul vers, să sune mai bine. pe alocuri e diluat însă ai şi momente mai puternice.
|
|
|
| Regulament | © 2002-2008 - Hermeneia.com